Get Adobe Flash player

În cursul zilei de luni, 11 mai, iniţiatorii petiţiei prin care îl susţin pe fostul manager al Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, Adrian Cican, revocat prin Ordin de ministru în data de 29 aprilie, au trimis listele, ataşate unui document semnat de primarul Felix Borcean, preşedintelui României, Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban şi ministrului Sănătăţii, Nelu Tăaru, prin care solicită analizarea situaţiei de la Caransebeş.
Redăm în continuare conţinutul acestui document, acelaşi pentru toţi cei trei destinatari, cu excepţia numelor.
„Domnului Preşedinte, prezenta petiţie este o iniţiativă cetăţenească ce vizează susţinerea managerului Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, demis prin Ordinul Ministrului Sănătăţii Nr. 541/29.04.2020. Această iniţiativă a strâns un număr de peste 2.500 de semnături în doar 24 de ore, majoritatea cetăţeni ai municipiului Caransebeş.Vă rugăm, respectuos, să o analizaţi şi să luaţi în considerare aspectele prezentate în textul petiţiei şi să ne sprijiniţi în acest demers, pe care noi îl considerăm foarte important pentru comunitatea locală.
Vă rog să agreaţi, Domnule Preşedinte, expresia înaltei mele consideraţii.
Domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României.
Primarul municipiului Caransebeş, Felix-Cosmin Borcean”.
Sonia BERGER

Sursa: https://www.7-zile.com/petitia-pentru-sustinerea-lui-adrian-cican-trimisa-catre-klaus-iohannis-ludovic-orban-si-nelu-tataru/