Planuri mari pentru Unitatea Specială de Aviație de la Caransebeș

 

Și vorbim aici de generalul Dorel Grădinaru, fostul șef al Inspectoratului General de Aviație (IGAV), de primul comandant al unității, comandorul Andrei Andreiaș, și de cel care s-a ocupat efectiv de reabilitarea spațiilor, Ioan Cojocariu, cei trei fiind recompensați cu plachete din partea Ministerului Afacerilor Interne.

Unitatea s-a născut cu greutate, după fel de fel de piedici, a spus și ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, primar al Caransebeșului la acea vreme și omul cu ideea înființării acestei unități. Și chiar din 2016 lucrurile au trenat din cauze birocratice, în această primăvară s-a reușit ca unitatea și facilitățile de pe aeroport să treacă la MAI. Drept urmare, și investițiile vor continua, atât în infrastructură, cât și la capitolul dotări, primul pe listă fiind un elicopter nou.

„Suntem în situația în care este oficial în patrimoniul MAI, am alocat sume pentru a repara hangarul și a realiza tot ceea ce ține de modernizarea unității ca infrastructură. Totodată, suntem în evaluarea unei licitații prin care achiziționăm 6 elicoptere mari în prima fază, din care unul cu siguranță va fi alocat Caransebeșului cu tot ceea ce ține de echipaj, pentru zona alpină și măsurile specifice de intervenție. Ca ministru sunt și subiectiv fiind de aici, îmi doresc să realizăm mai mult în acest loc care are o oportunitate extraordinară prin tot ceea ce ține de infrastructură. Avem acolo în spate un bloc al Jandarmeriei care poate fi transferat la Aviație și să facem în acel loc un centru de pregătire pentru piloții de la IGAV, iar Jandarmeria să fie relocată în alte spații care deja există. Mai mult, am identificat cu colegii de la Ministerul Fondurilor Europene surse de finanțare pentru alte 7 elicoptere, MAI și IGAV fiind într-o nouă etapă de dezvoltare în care este cuprinsă și unitatea de la Caransebeș”, a declarat ministrul Vela, care crede că dacă ar scrie o carte despre cum s-a înființat această unitate, ar fi foarte citită.

Prezent și el pe Aeroport, șeful IGAV, comandorul Cătălin Dache, a primit de la Vela placheta de onoare a MAI pentru Unitatea Specială de Aviație Caransebeș și cei 7 ani de existență. Dache a dat și el o veste bună: „La Caransebeș vom avea de la anul primul punct de operare aeromedicală dedicat intervențiilor în zonele montane”.

Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, a promis tot sprijinul pentru ca unitatea și aeroportul să devină repere ale Caraș-Severinului, subiect asupra căruia vom reveni. Nu au lipsit de la aniversarea celor 7 ani ai unității de aviație nici prefectul Cristian Gâfu, colega din Timiș, Liliana Oneț, primarul Caransebeșului, Felix Borcean și adjunctul acestuia, Felician Pasere, edilul Reșiței, Nelu Popa, cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean, Dan Stan și Ovidiu Rădoi, dar și alți oficiali cărășeni, precum și șefi de arme (Poliție, Jandarmerie, ISU) din Caraș-Severin, Timiș sau Hunedoara, județe pe care Unitatea Specială de Aviație de la Caransebeș le deservește.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/planuri-mari-pentru-unitatea-speciala-de-aviatie-de-la-caransebes/2379843/