POVESTE DE VIAȚĂ. Radu Dragomir – medic oncolog, sportiv, violonist

 
    •  

dr.radu dragomirRadu Dragomir este medic specialist oncolog și își desfășoară activitatea la Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara. Fost sportiv profesionist legitimat la Clubul Sportiv Școlar Caransebeș, actual amator al sportului și promotor al unui stil de viață anti-sedentar, este participant activ la multiple evenimente sportive, printre care și la campaniile inițiate de mai mulți ani sub genericul „Timotion – Timișoara se mișcă!”.

Acestea au ca scop strângeri de fonduri pentru susținerea de proiecte cu puternic impact pentru comunitate, depuse de asociații, organizații neguvernamentale, unități de învățământ. De câțiva ani, medicul Radul Dragomir aleargă în sprijinul Asociației timișorene OncoHelp ce furnizează servicii medicale pentru tratarea bolnavilor de cancer. Achiziția de aparatură de investigații sau de radioterapie performantă poate duce la tratamente oncologice de înaltă competență, sporirea gradului de îngrijire și confort al celor care sunt adevărații campioni: cei care se luptă pentru viața lor, dar și cei care îi sprijină pe acest traseu. A fost de câteva ori pe podium, dar mărturisește că acesta nu e cel mai important lucru. Se bucură atunci când cunoscuți, colegi sau prieteni, îi urmează îndemnul și se înscriu la concurs.

radu dragomir campion

„Încă din 2019, de când echipa OncoHelp a propus primul său proiect ca parte din Timotion, am decis să mă implic alături de cei care doresc dezvoltarea oncologiei în vestul țării, în Timișoara. Motivele sunt multe, sigur, dar mă voi limita la două dintre acestea: lupta contra cancerului și asigurarea confortului pacienților oncologici. De asemenea, se cunoaște deja că sportul este o armă redutabilă în acest război cu cancerul… și nu doar cu el. Sportul înseamnă sănătateCu acest prilej, vă invit să facem echipă pentru cei care au nevoie de noi și pentru promovarea unui stil de viață sănătos!”

Îndemnul este cât se poate de actual, fiindcă o noua ediție Timotion va avea loc anul acesta în 28 mai, în Piața Iancu Huniade din Timișoara. Modalitățile prin care orice persoană poate susține proiectul „Nu lăsa cancerul să învingă” sunt: înscrierea la o cursă de alergare sau pedalare, o donație către proiect pe site-ul Timotion dar și „Campion” care strânge la rândul său fonduri pentru proiect sau o donare de sânge care permite donatorului să participe gratuit la Timotion 9.

Revenind la sport și la mișcare, medicul Radu Dragomir, mărturisește că nu are un program de pregătire specială, acum, ca amator, ci „doar mișcarea pe care o fac in timpul liber. În rest, mă asigur că sunt odihnit, în așa fel încât cursa să fie dusă până la capăt, iar efortul depus să fie satisfăcător. De regulă alerg prin parc, singur, pe malul Begăi, dar din când în când, mai ajung și la stadion.”

radu dragomir atlet

La OncoHelp, medicul Radu Dragomir a lucrat mai întâi ca voluntar, în timp ce efectua stagiile obligatorii de rezidențiat la alte unități medicale arondate. Asta se întâmpla în urmă cu 6-7 ani. Pe urmă și-a dorit să rămână în colectiv, atras fiind de cercetare și de condițiile deosebite de muncă. A devenit pasionat și dornic să afle cât mai multe despre tot ce înseamnă tehnici și metode inovative de terapii aplicate în afecțiunile oncologice.

De aceea, atunci când i se ivește ocazia, participă la conferințe de specialitate. În luna mai a anului trecut, a fost acceptat la Masterclass-ul de Oncologie Clinică din Europa de Est, organizat de ESO (European School of Oncology), unde a participat la mai multe workshop-uri și a susținut o prezentare de caz, pentru care a fost și premiat, iar în toamna trecută a fost prezent la Congresul European organizat la Paris. Reușita a anunțat-o public: „în urmă cu câteva zile, am primit o veste foarte bună din partea ESMO (European Society for Medical Oncology), faptul că am promovat examenul pe care l-am susținut în cadrul Congresului European de Oncologie organizat la Paris. Pentru mine, personal, este o realizare importantă, dându-mi încrederea că sunt pe drumul cel bun în ceea ce privește pregătirea mea profesională continuă.”

radu dragomir congres esmo

„Mai mult decât atât, tot în cadrul evenimentului ESMO, Centrul de Oncologie OncoHelp a fost acreditat ca «ESMO Designated Centre of Oncology and Palliative Care» pentru perioada 2023-2025, validându-se calitatea serviciilor oferite de centrul nostru ca fiind la standarde europene și permițând astfel dezvoltarea cercetării și efectuarea schimbului de experiență cu alte centre naționale și internaționale în domeniul îngrijirilor paliative. Aceasta vine ca o recompensă a muncii și a dedicării întregului personal implicat în dezvoltarea centrului oncologic și a sprijinului oferit de toți cei care cred că există viață dincolo de cancer. Desigur, valoarea acestor recunoașteri se apreciază cel mai bine prin aplicarea lor, scopul principal fiind buna îngrijire a pacientului oncologic. Sunt multe de învățat despre mediul din care facem parte, iar prin astfel de evenimente avem doar de câștigat, atât pe plan colectiv, cât și individual, prin colaborare și acoperirea necesităților.”

radu dragomir premiat

Motivația pentru alegerea specializării medicale într-o zonă atât de sensibilă   

„In anul cinci de facultate am studiat oncologia și mi-a plăcut ideea de a cunoaște mai multe despre cancer, despre tratamente, mai ales că era marea necunoscută dintre toate specialitățile. M-a inspirat profesorul de curs, prof. dr. Șerban Negru, care este și coordonatorul din cadrul programului de rezidențiat în oncologie și, în același timp, președintele Asociației OncoHelp Timișoara. Mi-a plăcut și spitalul în care am urmat cursul, fiind total diferit față de ceea ce întâlnisem până atunci. Am fost motivat și de prezența unui caz în familie, cât și pentru a ajuta o persoană apropiată, suspectă de cancer.”  

Oncologia este o specialitate unde mortalitatea este ridicată, boala fiind considerată mai degrabă una incurabilă. Reușește medicul să gestioneze emoțiile, să se delimiteze de cazurile pacienților cu care intră în contact? „În cea mai mare parte, da, reușesc. Mi-am antrenat mintea în așa fel încât să accept că nu întotdeauna lucrurile merg conform așteptărilor. Cu timpul, prin îmbătrânire, organismul slăbește, imunitatea scade și suntem mult mai predispuși la diverse afecțiuni, printre care se numără și cancerul. Din nefericire, rata de diagnosticare a cancerului este în creștere și la adulții mai tineri. Am avut și am în continuare contact cu aceste cazuri și recunosc că detașarea devine mai dificilă, dar am învățat să-mi controlez emoțiile, să le folosesc într-un mod constructiv și sunt de părere că partea clinică a oncologiei este un domeniu în care trebuie să existe un nivel mai ridicat de detașare pentru adaptare și, dacă stau să mă gândesc, acest lucru se aplică în general, în medicină.”

Oncologul Radu Dragomir este caransebeșean și a absolvit Liceul „Traian Doda” din localitate. Își aduce aminte cu plăcere de foștii colegi și se bucură de reușitele lor, deveniți între timp profesioniști în domeniile pe care și le-au ales, atât în țară, cât și peste graniță, cu toții având șansa de a fi făcut parte dintr-o clasă foarte bună, îndrumați fiind de adevărați dascăli.

Recunoaște că în copilărie, curiozitatea pentru cunoaștere i-a fost stârnită de timpuriu de cărțile și enciclopediile primite cadou de la părinți și bunici. Informațiile mereu noi și diverse îl determinau pe copilul de odinioară să-și dorească să devină „om de știință”. Odată cu vârsta, ideile privind alegerea unei profesii pentru viitor s-au tot schimbat, ca până la urmă, către sfârșitul clasei a XI-a, medicina să fie opțiunea finală. „Alegerea a venit într-o legătură puternică cu sportul. Eu am făcut sport de mic, tatăl meu fiind antrenor, inginer de profesie, dar ulterior «convertit», ca să zic așa, fiind foarte pasionat de sport în general, și de atletism, în mod special. Nu prea aveam de ales (din fericire), așa am crescut, făcând mișcare, cu un mic elan dat de părinții mei și continuând apoi cu prietenii și colegii. Îmi plăcea partea de locomoție, știam oase, știam mușchi, astfel că am fost și mai motivat să studiez anatomia și biologia, alegând până la urmă medicina.”

radu dragomir la absolvire

Radu Dragomir mărturisește că sportul l-a ajutat foarte mult, bucurându-se în prezent de o stare excelentă de sănătate. Din alt punct de vedere, sportul l-a disciplinat și i-a oferit bucuria de a interacționa și de a cunoaște foarte multă lume. De-a lungul anilor a participat la numeroase competiții de atletism (campionate naționale dar și cu prezențe internaționale) axat fiind pe probe de 400 de metri plat și 400 de metri garduri.

„Tatăl meu, antrenorul Cristian Dragomir, a jucat un rol major, în mod special în viața mea de sportiv, dar dacă nu aveam susținerea mamei și apoi a întregii familii, nu îmi era așa de ușor să mă organizez. In plus, pe linia maternă am muzica în sânge, majoritatea membrilor familiei extinse din partea mamei fiind muzicieni profesioniști.”

Radu Dragomir este pasionat de vioară, instrument pe care l-a studiat până la sfârșitul gimnaziului, la Școala de Muzică și Arte Plastice din Caransebeș. Când simte nevoia de relaxare, ia instrumentul și își transpune pe note starea sufletească, uneori, în duet cu tatăl său cântând la acordeon.

radu dragomir vioara

Viitorul sună bine pentru medicul specialist. Ceea ce își dorește foarte mult sunt experiențele internaționale, participarea la reuniuni profesionale în țări unde sistemele diferă, dar pe urmă noutățile aplicate la noi, acasă!

Tânărul medic oncolog își dorește implicarea unui număr tot mai mare a susținătorilor stilului de viață sănătos reprezentat de activitate fizică și dietă, astfel încât acestea să fie incluse în educația populației tinere, în vederea dezvoltării ariei preventive a medicinei. Mai mult decât atât, își dorește ca acest stil de viață să fie implementat pe scară largă în programul de recuperare a pacienților oncologici, pentru creșterea calității vieții, atât pe perioada tratamentului oncologic, cât și în afara lui.