Premii de aproape 40 de mii de lei pentru elevii olimpici ai Caransebeșului și profesorii lor

 

Elevii premiați sau participanți la olimpiadele naționale școlare și profesorii acestora provin de la Colegiul Național „Traian Doda”, Colegiul Național „C.D. Loga” și Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu”. Dacă elevii vor primi sume cuprinse între 500 de lei (pentru participare) și 1.500 de lei (locul I), cei care i-au pregătit sunt premiați cu câte 500 de lei de persoană. De asemenea, cu 1.000 de lei se va premia și nota 10 la examenul de capacitate din acest an. În total, premiile se ridică la 38.900 de lei pentru aproape 40 de elevi și 25 de profesori, bani asigurați de la bugetul local al Caransebeșului și votați în recenta ședință de aleșii locali.

 

„Elevii și profesorii merită aprecierea noastră, de aceea propun să-i premiem pentru performanțele obținute la olimpiadele naționale școlare. Ca profesor, întotdeauna imi doresc să avem cât mai mulți premianți, cât mulți elevi merituoși care să facă cinste Caransebeșului, chiar dacă asta pentru noi, ca Primărie, înseamnă un fond mai mare de premiere. Nu e nicio problemă, ne descurcăm și am fi bucuroși să avem cât mai multe performanțe de premiat în fiecare an!”, ne-a declarat primarul Felix Borcean.

Cel mai probabil, ca și anul trecut, premierea va avea loc într-un cadru festiv, la începutul lunii octombrie, de Ziua  Educației.

JCS-Răzvan Mihalcea

FOTO: Arhivă CAON

Sursa: https://caon.ro/premii-de-aproape-40-de-mii-de-lei-pentru-elevii-olimpici-ai-caransebesului-si-profesorii-lor/2423855/