Administratorul public Florin Bogdea a precizat că deși municipalitatea avea contract încheiat cu Delgaz pentru lucrări, s-a optat pentru varianta unei alte firme care să realizeze lucrarea într-un timp mult mai scurt decât cel propus de distribuitorul de gaz.
„Tocmai am scos la licitație pe SICAP lucrarea de conectare la gaz în zonele Teiuș, Gară și Valea Cenchii, e o procedură simplificată, în termen de 15 zile trebuie să se prezinte cu oferta cei care doresc să execute această lucrare, avem la dispoziție 20 de zile pentru verificarea ofertelor și atribuire, iar apoi toată lucrarea sper ca în 10-12 luni să reușim să o finalizăm. Valoarea totală a contractului este de peste 2,1 milioane lei, va fi realizată cu o firmă, pentru că practic, noi, primăria, aveam semnat un contract cu cei de la Delgaz, aveam posibilitatea să facem cu Delgazul sau cu o altă firmă, care va veni și va câștiga licitația. Pentru a grăbi lucrurile, ne-am gândit să apelăm la o firmă, alta decât Delgaz, așa că așteptăm firmele interesate să se prezinte la licitație, să câștige și să pornească lucrările”, a explicat Bogdea.
Potrivit unui raport prezentat anul trecut în Consiliul Local, racordarea se va face în conducta de pe strada Tudor Vladimirescu și va parcurge străzile Țarinei, Cazărmii, Gării, Nicolae Bălcescu, Valea Cenchii, Calea Timișoarei, Godeanu, Corcana, Teiușului și Grănicerilor.
JCS-R.M.
Sursa: https://caon.ro/primaria-caransebes-cauta-constructor-pentru-reteaua-de-gaz/2388587/