Primaria Caransebes repara stricaciunile altora

Primaria Caransebes repara stricaciunile altora
Scris de Lidia Almăjanu – CARANSEBEŞ – Municipalitatea investește peste un milion de lei pentru asfaltarea a trei străzi.

Deja au fost deschise șantiere pe strada Traian Doda, porțiunea cuprinsă între strada Romanilor și centura de ocolire, și pe strada Burebista, urmând apoi ca și strada Pipirigul Mare să fie reabilitată. Potrivit primarului Marcel Vela, porțiunea de pe Traian Doda trebuia refăcută de constructorul centurii de ocolire, care însă nu și-a mai respectat obligațiile.

Lucrăm pe această stradă pe tronsonul cuprins între centură și strada Romanilor, afectat în perioada în care a fost derulat șantierul de realizare a variantei ocolitoare pentru municipiul Caransebeș a Drumului European 70. Înțelegerea pe care am avut-o și cu reprezentanții CNADNR și cu cei ai constructorului a fost ca această stradă, afectată de traficul greu, să fie reparată de către dânșii, lucru care nu s-a realizat“, a precizat Vela. Înaceste condiții, administrația locală s-a văzut nevoită să rezolve problema cu fonduri de la bugetul local.

„Consiliul Local a aprobat și suntem în situația în care am alocat bani de la bugetul local pentru a reabilita în întregime această stradă. În prezent, se introduc 260 de metri de conductă nouă pentru canalizare iar după finalizarea acestei reabilitări a rețelei subterane, se va trece la asfaltare. Deja utilajele sunt venite în organizarea de șantier și putem estima că în câteva zile această stradă va intra în circuitul rutier și pietonal modern al municipiului Caransebeș“, a adăugat edilul-șef.

Sursa: http://www.caon.ro/primaria-caransebes-repara-stricaciunile-altora/1471291

 

Exit mobile version