Get Adobe Flash player

Primavara rasar afacerile

 Micii întreprinzători caransebeşeni dau semne de ieşire din perioada de recesiune ce a afectat mediul economic în ultimii ani. Potrivit statisticilor municipalităţii, de la începutul anului şi până în prezent aproape 100 de noi mici afaceri au fost înfiinţate în capitala gugulanilor.

„De la începutul lui ianuarie până în prezent, s-au eliberat 97 de noi autorizaţii de funcţionare pentru puncte de lucru situate pe raza municipiului“, a precizat Adriana Perşa, din cadrul Compartimentului Autorizări şi Control Comercial al Primăriei. Pentru vizare, agenţii economici trebuie să depună mai multe documente precum o cerere tip eliberată de primărie, fişa de valabilitate pentru autorizaţia de funcţionare pe 2012, contractele de spaţiu şi de prestare a serviciilor de apă şi salubritate dar şi să achite taxa de 40 de lei la Serviciul Impozite şi Taxe.

În ceea ce priveşte activitatea de taximetrie, datele municipalităţii arată că de la 1 ianuarie 2013 au fost retrase nouă autorizaţii de taxi şi patru de transport, toate la cererea proprietarilor. Chiar şi aşa însă, în municipiul de pe Timiş şi Sebeş sunt în vigoare 201 autorizaţii de taxi şi alte 115 autorizaţii de transport în regim de taximetrie, care beneficiază de 156 de locuri de aşteptare în diferite zone.

Lidia Almăjanu

Lasă un răspuns