Get Adobe Flash player

Primul pas ar fi sa tratam cetatenii cu bunavointa…

Scris de Răzvan Mihalcea – CARANSEBEŞ – Spunea primarul Felix Borcean la conferința de lansare a proiectului „CETATE. Caransebeș, Eficient și Tânăr prin Administrare Transparentă și Economică”.

La sediul municipalității din Caransebeș a avut loc marți, 15 mai, lansarea acestui proiect, derulat de Primăria Caransebeș și Transparency International România, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 -2020 (POCA). Proiectul propune implementarea unui sistem de management al calităţii unitar şi eficient pentru angajații administrației locale, la finele căruia municipalitatea va furniza servicii de calitate cetățenilor.

„Finalitatea proiectului este certificarea ISO9001. Vor fi organizate ateliere de lucru cu personalul, cursuri de pregătire, vor fi două vizite de lucru, una în București și una la Berlin, la primărie sau la o altă instituție. Sperăm ca până la sfârșitul anului să obținem certificarea ISO. Procedurile vor fi mult mai simple, fiecare angajat al Primăriei va ști exact ce trebuie să facă în momentul în care primește un document, cât de rapid trebuie să-l rezolve, unde trebuie să-l dea mai departe și în acest fel informația va ajunge la cetățean mult mai rapid, se va simplifica mult mai mult procedura. Acum sunt unele documente care stau 30 de zile, când ele ar putea fi rezolvate într-o zi”, a precizat managerul proiectului, Andrei Ungur.

Reprezentanta Transparency International România, Georgeta Filip, a declarat că parteneriatul cu Primăria Caransebeș este primul pe capacitate administrativă, pe managementul calității, pe care ong-ul din care face parte îl implementează: „Am depus astfel de proiecte și cu alte instituții publice, dar încă nu sunt în implementare, suntem în perioada de contractare. Proiectul de astăzi urmărește ca administrația locală din Caransebeș să-și îmbunătățească procedurile de lucru, tot ce înseamnă managementul calității. Poate pentru cetățeanul obișnuit când spunem managementul calității nu înseamnă mare lucru, dar rezultatul va fi vizibil atât în Primărie, cât mai ales la nivelul cetățeanului care vine în contact cu administrația publică locală”.

„Este primul proiect pe care îl realizăm complet în această legislatură, îi felicit pe managerul Andrei Ungur, pe Andreea Boșneag, pe cei de la Transparency. Este un proiect important, un început sănătos, un proiect pentru a realiza o administrație eficientă. Primul pas ar fi să tratăm cetățenii cu bunăvoință, noi uităm de multe ori că, de fapt, trăim din contribuția cetățeanului. Sigur, procedurile, certificarea ISO, duc la creșterea calității serviicilor oferite cetățenilor, Titlul proiectului, CETATE, mă duce cu gândul la un alt proiect pe care tot city managerul Andrei Ungur l-a inițiat, cred că roadele acestuia se vor vedea în perioada următoare, prin amenajarea peisagistică a ruinelor bisericii medievale din centrul Caransebeșului”, a spus și primarul Felix Borcean.

Valoarea totală a proiectului „CETATE. Caransebeș, Eficient și Tânăr prin Administrare Transparentă și Economică” este de 376.000 lei, iar perioada de implementare de 16 luni.

Sursa: http://www.caon.ro/primul-pas-ar-fi-sa-tratam-cetatenii-cu-bunavointa/2041214

 

Un răspuns la Primul pas ar fi sa tratam cetatenii cu bunavointa…