Radu Paraschivescu a revenit la Caransebeș cu două volume

 

Despre primul volum, Paraschivescu spune că surprinde tragicomedia națională în câteva zeci de texte din care scot capul tovarăși de drum mai vechi sau mai noi: excepționalismul, reflexul de obediență, ciubucul, discursul urii, bunul plac și prostul-gust. De râs și de plâns. De citit și de căzut pe gânduri.

Al doilea e roman despre iubiri crude și povestiri romantice petrecute în Portugalia medievală, în care, potrivit scriitorului, fiecare poveste de dragoste poartă în ea pariul veșniciei. Fiecare îndrăgostit vrea ca iubirea lui să treacă dincolo de toți și de toate. Și fiecare își prețuiește aleasa după cum se pricepe,după cum poate și după cum crede de cuviință. Dar nici unul nu acceptă că ar putea să existe pe lume poveste mai intensă sau mai vie decât a lui.

Sunteți foarte mulți, ceea ce mă bucură, tinde să devină ritualică întâlnirea cu dumneavoastră, eu scriu pentru dumneavoastră, pentru că altfel ar fi doar o  formă de pierdere organizată a timpului, ori timp, mai mult decât orice, nu-ți dă nimeni. Pot să vă spun că aceste două volume, care diferă spectaculos unul de celălalt, sunt produse pe paliere diferite ale timpului”, le-a spus Radu Paraschivescu celor prezenți.

Ambele volume, excelent primite de publicul caransebeșean, dovadă rândul la autografele pe care autorul, crescut în Banat, la Lugoj, le-a împărțit cu generozitate. Așadar, încă o acțiune reuștă a celor de la cercul literar „Fărâmituri de lectură cu ceai”, coordonat de prof. Sanda Bistrean și susținut de Societatea Femeilor Ortodoxe din Caransebeș.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/radu-paraschivescu-a-revenit-la-caransebes-cu-doua-noi-volume/2401315/

Exit mobile version