Rămâne cum am stabilit!

Spunem un altul, pentru că la jumătatea lui decembrie 2023, prezenți la Caransebeș, atât numărul 1 din PSD, premierul Marcel Ciolacu, cât și numărul 2, vicepremierul Sorin Grindeanu prezentau răspicat candidatura lui Felix Borcean din partea PSD.

Întrebat joi, după ședința Consiliului Local, dacă are vești despre un alt candidat care va fi anunțat de Grindeanu, Borcean ne-a declarat: „Politic, nu am de ce să mai am vești, eu bănuiesc că, mâine, dl ministru Sorin Grindeanu vine la Oțelu Roșu pentru povestea cu combinatul, în rest nu pot spune decât că <<rămâne cum am stabilit>>. Acesta e mesajul pe care eu l-am primit de la liderii politici ai PSD. Nu am motive să mă îndoiesc de declarațiile președintelui Ciolacu și prim-vicepreședintelui Grindeanu de la Caransebeș și de ce am discutat eu ulterior cu dânșii. Îmi aduc aminte, în 2016, de abia pe la începutul lunii martie s-au știut candidații din partea PSD cu certitudine.”

Chiar și așa, Felix Borcean crede că politica e volatilă. „În politică nu e mâine cum e astăzi. Nu m-am temut nici în 2020 și nici acum nu m-aș teme dacă dintr-un motiv sau altul ar trebui să candidez independent. Dar eu sper că rămâne așa cum am stabilit!”, a mai spus edilul Caransebeșului, adăugând că vineri nu va merge la Oțelu Roșu, dar va fi prezent în schimb la o acțiune a tinerilor social-democrați la Bozovici.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/ramane-cum-am-stabilit/2418361/