Să aveți o viață frumoasă!

Să aveți o viață frumoasă!

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Mai mulți tineri caransebeșeni, care au împlinit sau împlinesc în primul trimestru al anului 18 ani, au fost joi oaspeții primarului Felix Borcean, în deja tradiționala manifestare de decernare a diplomelor de cetățean major al Caransebeșului, din care nu au lipsit florile, șampania și fotografiile.

„Am avut emoții că n-o să veniți, dându-mi seama că am programat această întâlnire chiar în ziua de simulare. Mă bucur că sunteți aici, bine ați venit la începutul vieții voastre de adolescent. Cea mai frumoasă perioadă din viață este cea de până la 18 ani, este Grădina Edenului. Voi acum începeți să mușcați din măr, faceți tot felul de nebunii. Eu vă doresc să aveți o viață mai frumoasă decât până acum, să vă îndepliniți visele, unii sunteți foștii mei elevi și sper să ne revedem cu drag. Succes!”, le-a spus edilul tinerilor de clasa a XI-a și a XII-a.

Sursa: http://www.caon.ro/diplome-de-cetateni-majori-pentru-tinerii-caransebesului/2219289