Petiţia, o soluţie
O petiție online ar fi primul pas, în opinia reputatului om de munte caransebeșean, pentru ca stadionul să revină cumva în administrarea orașului. „Multele reacții pe acest subiect mă bucură și îmi dau încrederea că putem să ne unim în jurul unei petiții online prin care să solicitam la cel mai înalt nivel retrocedarea stadionului (în condițiile impuse de lege). Știu că există o sentință definitivă, dar actualul proprietar trebuie să înțeleagă că a produs o mare suferință caransebeșenilor și, dacă nu există altă cale, măcar să ceară pentru despăgubire o sumă rezonabilă, pe care primăria să și-o permită. Așa ar face un om vertical, care se pretinde iubitor de sport. Sper să se ajungă la acest consens și să revedem copiii bucurându-se de sport și de mișcare pe un teren construit de bunicii sau părinții lor. Revolta mea se datorează faptului că actualul proprietar al stadionului a închis la propriu accesul sportivilor pe stadion. Nu-l credeam în stare de așa ceva. Sunt convins că și oamenii politici actuali își doresc găsirea unei soluții pentru redeschiderea accesului. Prin petiție arătăm și voință civilă și voință politică. Hai să strângem rândurile pentru binele orașului!”, a mai precizat Coco Galescu.
Reamintim că, printr-o sentință a magistraților de la Curtea de Apel Timișoara, stadionul a intrat în posesia unei asociații cu sediul în satul Valea Bistrei, dirijată de Alexandru Silvășan, fostul șef al Gării Caransebeș și mai apoi al Regionalei CFR Timișoara, care a condus la moment dat și destinele fostei echipe de fotbal CFR Caransebeș.
JCS-Răzvan Mihalcea
More from my site
Caransebeşul rămâne membru al Bursei Române de Mărfuri
BULETIN DE STIRI – INFOCARANSEBES 17. 11. 2014
Dumbravă, singur în cursa pentru șefia spitalului din Caransebeș
Pauza de apa la Caransebes si Resita
Cican închide mai multe cabinete private din spital! Și pe cel al șefului Colegiului Medicilor!
De zece ani, scoala de zbor la Caransebes. Aeroclubul face inscrieri!