CARANSEBEȘ – Adică fără patinoar și cu iluminat festiv doar în câteva zone ale municipiului, din cauza prețului foarte mare al energiei electrice. Primarul Felix Borcean a explicat situația, după ce pe rețelele de socializare au apărut voci nemulțumite de absența patinoarului care anul trecut a fost amplasat în Parcul Teiuș și de iluminatul de sărbători destul de sărac!
De vină sunt atât cheltuielile consistente cu închirierea patinoarului, cât și costurile curentului folosit la patinoar și pentru iluminatul festiv. „Vreau să înțeleagă locuitorii municipiului Caransebeș că noi în fiecare an am închiriat un patinoar, cu un preț care variază în funcție de mărime și model între 30-50 de mii de euro. De acolo, toate costurile, precum cele pentru curentul electric, care nu sunt foarte mici, cad în sarcina primăriei, deci prezența unui patinoar în Caransebeș pentru o lună, probabil ne costă 100 de mii de euro. Sigur, o parte din bani se recuperează din închirierea patinelor, iar prețul e la fel de la prima apariție a patinoarului în Caransebeș, nu am mărit tarifele pentru că am considerat că e o activitate la care trebuie să aibă acces toți ce care-și doresc, să nu fie prețuri prohibitive, dar încasările sunt incomparabil mai mici față de cheltuielile pe care le avem într-un an, în condițiile în care curentul s-a scumpit foarte mult. La anul o să încerc să avem din nou patinoar”, a motivat Felix Borcean decizia luată de municipalitate, asta și în urma unui sondaj pe rețelele de socializare, unde cei mai mulți au concluzionat că anul acesta nu ar trebui să fie patinoar în Caransebeș.
În ce privește iluminatul festiv, și aici se merge pe economie, din aceleași cauze, explică edilul: „Anul acesta, la fel, facem economie și la luminile de sărbători, n-o să fie foarte luminat orașul, cred că s-a exagerat un pic în trecut cu prea multe lumini și în cartiere, pe tot felul de străzi. Anul acesta vor fi doar câteva puncte de atracție: piața din fața primăriei, zona pietonală din centru, parcul Teiuș și la Jupa vom avea un brad luminos. Cam atât, pentru că prețul curentului e foarte mare, am renunțat și la multe corpuri vechi de iluminat, am trecut pe LED”
JCS-R.M.
FOTO: Arhivă
Sursa: https://caon.ro/sarbatori-pe-economie-la-caransebes/2403036/