Se reamenajează Parcul Teiuş

În cadrul unei recente conferinţe de presă, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a vorbit despre lucrările care se desfăşoară în momentul de faţă în municipiu. Edilul s-a referit la Parcul Teiuş, unde se amenajează aleile şi se lucrează la punerea în evidenţă a sculpturilor din lemn.
„Se vor crea alei noi, din piatră concasată, iar statuile vor fi încercuite cu piatră de marmură. De asemenea, se vor planta câteva specii noi de pomi, în locul celor pe care i-am eliminat, acei plopi bătrâni, marcaţi deja, fiind scoşi din peisaj. Am făcut un proiect – zic eu foarte frumos – pentru reamenajarea Parcului Teiuş, intenţionăm să amenajăm şi un teren de minifotbal pe iarbă vizavi de parcul amenajat de TMD, în dreptul Orăşelului copiilor, şi de asemenea sper ca în cel mai scurt timp, până se vor redeschide locurile de joacă, să avem amenajat şi locul de joacă din Parcul Dragalina. Există acolo câteva inadvertenţe între ceea ce solicită Serviciul de urbanism şi ceea ce oferă constructorul, dar sper că vor ajunge la un numitor comun şi locul va fi realizat. 

Echipamentele sunt în Caransebeş, a fost plătită şi o parte din factură, şi sper ca în această vară copiii şi părinţii să se bucure de acest loc de joacă complet nou”, a spus Felix Borcean.
Ovidiu DUMA

Sursa: https://www.7-zile.com/se-reamenajeaza-parcul-teius/