Secţia ATI de la Caransebeş, dotată ca la carte

CARANSEBEȘ – Spitalul Municipal de Urgență a primit recent aparatură nouă și utilități medicale care vor deservi pacienții internați în unitatea sanitară din municipiul de pe Timiș și Sebeș!

Într-un comunicat de presă, conducerea SMUC precizează că este vorba de 8 paturi speciale cu numeroase funcții pentru secția ATI, 5 tărgi și 7 monitoare medicale destinate sectiei Pediatrie. Achizițiile sunt finanțate din fonduri provenite de la Ministerul Sănătății în procent de 90% din valoarea acestora, restul fondurilor până la 100% fiind asigurat de Primăria și Consiliul Local Caransebeș.

„În baza finanțării provenite de la Ministerul Sănătății, respectiv a administrației locale, spitalul a mai achiziționat și trebuie să primească un videolaringoscop și încă 35 de monitoare medicale care vor fi împărțite secțiilor ATI, Cardiologie și CPU. De asemenea, sunt așteptate să sosească alte 5 ventilatoare pentru ATI, cât și aparatura pentru Compartimentul de Anatomie Patologică și pentru Laborator”, a declarat Ec. Valentina David, managerul interimar al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/sectia-ati-de-la-caransebes-dotata-ca-la-carte/2379558/

[the_ad id=”8461″]