Singh mai face o operație de excepție

CARANSEBEȘ – Chirurgul de origine indiană, director medical al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), a salvat ochiul unui bărbat care se accidentase cu o drujbă!

Potrivit reprezentanților SMUC, bărbatul de 65 de ani a venit miercuri, 16 decembrie, la spital, în urma unui accident cu o drujbă, care s-a soldat cu rănirea gravă a ochiului stâng. În urma investigațiilor efectuate s-a constatat că pacientul suferise un traumatism complex la nivelul ochiului, cu distrugerea pleoapei superioare și inferioare.

„Medicul Singh Bhupinder a efectuat intervenția chirurgicală, constând în reconstruirea pleoapei inferioare și superioare inclusiv a tarsului, cât și reconstruirea mușchilor ridicători ai ochiului. Intervenția chirurgicală a durat peste două ore, operația fiind o reușită, pacientul urmând să fie externat după 48 de ore. De când profesează la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, medicul Singh Bhupinder a efectuat numeroase intervenții chirurgicale cu grad mare de dificultate, toate operațiile fiind reușite”, informează reprezentanții SMUC într-un comunicat de presă.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/singh-mai-face-o-operatie-de-exceptie/2381084/