„Nu sunt toate secțiile acoperite ca personal. Din păcate, anul acesta, pentru că în unitățile de stat am avut blocate posturile, și prin efectul natural, pensionare și plecare, avem un deficit urgent de cel puțin 25 de persoane, medici, asistente, infirmiere și personal auxiliar. Spre exemplu, acum suferă secția de Cardiologie, unde unul din medici s-a transferat la Arad, de acolo era de loc, și fiind o adresabilitate foarte mare am cerut aprobări de la Ministerul Dezvoltării, că ei trebuie să ne dea acum, nu mai e de la Ministerul Sănătății, ca să organizăm un concurs pentru postul de cardiolog.“, a precizat managerul Adrian Dumbravă.
Acesta a adăugat că face toate presiunile normale și legale pentru a primi de la minister aprobările necesare organizării concursurilor, pentru ca pacienții să nu aibă de suferit.
JCS-R.M.
More from my site
Cristi Brecica va avea grijă de câinii fără stăpân din Caransebeș
Să le trecem în proprietatea Bisericii!
Mai multă lumină pe două străzi din Caransebeș
[AUDIO] Municipiul Caransebeş se pregăteşte de un maraton al vaccinării
Visul SMURD se va realiza
Borcean: Dacă AquaCaraș nu scade factura, o să propun cetățenilor să nu mai plătească!
