Spitalul din Caransebeş, în faţa fondurilor europene


Marţi, 28 aprilie, la Primăria municipiului Caransebeş s-a desfăşurat o şedinţă în cadrul căreia s-au purtat discuţii privind posibilitatea accesării unor fonduri europene pe Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM, pentru dotări şi reparaţii adresate special spitalelor-suport COVID, categorie în care se înscrie şi unitatea medicală din Caransebeş.
„În ultima vreme am făcut o serie de rectificări bugetare pentru a veni în sprijinul Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, iar o parte din aceste cheltuieli pot fi decontate prin acest proiect cu finanţare europeană. De asemenea, putem să facem şi achiziţii noi de aparatură necesară dotării spitalului, în special pentru perioada aceasta de pandemie. Proiectul european oferă o finanţare de circa 49 de milioane de euro, evident că nu vom ajunge la această sumă, dar ne-ar fi de mare folos accesarea măcar a unui segment de fonduri europene, pentru că, aşa cum am mai spus, bugetul local a fost serios afectat de această criză generată de pandemie”, a spus Felix Borcean în cadrul unei conferinţe de presă.Primarul Caransebeşului a mai precizat că, deocamdată, proiectul este în faza de consultare publică şi, probabil, va fi viabil abia din luna septembrie, însă până atunci se pot face achiziţii, cu documente-suport, pentru ca, la momentul oportun, aceste fonduri să poată fi accesate.
Sonia BERGER

Sursa: https://www.7-zile.com/spitalul-din-caransebes-in-fata-fondurilor-europene/