Se lucrează în aceste zile de la înlocuirea unui lift la parter până la reabilitarea sălilor de la Blocul operator, la etajul 7. N-au scăpat de reabilitare nici un etaj din Policlinică, acolo unde va funcționa o secție de Fiziokinetoterapie, nici jumătatea din Pediatrie de la etajul al patrulea, nici Pediatria Psihiatrică. Un etaj mai sus, la Chirurgia Generală, se montează tarkettul, iar la 7, la Blocul operator, două săli au fost deja reabilitate și se așteaptă dotările, toate nou-nouțe. „Facem o secție de Fiziokinetoterapie, am început lucrările și am promisiunea că se vor termina până la finalul anului. Se lucrează și pe alte secții, acolo unde sperăm să fie gata lucrările în 2025. La Pediatrie, etajul 4, continuăm și cu cealaltă jumătate de secție: uși, geamuri, tarkett nou. Sunt mulți copii, vrem să le facem condiții foarte bune, și lor, și mamelor, suntem aproape de final. Se lucrează și la Psihiatria Pediatrică. Pe Chirurgia Generală suntem la faza de tarkett. La 7, la Blocul operator două săli sunt deja renovate, așteptăm aparatura, adică mesele de operație, lampă scialitică, aparatul de anestezie, laparoscop, gastroscop, artroscop, ecografe. După ce vine aparatura prin Ministerul Sănătății, ne mutăm în aceste săli, iar celelalte trei intră în lucrări. S-au schimat termopanele, partea electrică, termică, tavan nou, tarkett nou, climatizare nouă.”, a explicat managerul Singh Bhupinder.
O altă lucrare desoebit de importantă vizează înlocuirea unui lift dedicat pacienților care sunt trimiși direct din Urgențe la Blocul Operator sau pe ATI. Vechiul lift a depășit deja venerabila vârstă de 50 de ani. „Suntem cu lucrarea la început, dăm afară tot liftul vechi de 52 de ani, din 1972, iar peste 2-3 săptămâni vin cu liftul cel nou, se montează. Nu e chiar așa simplu, e o lucrare complexă, pe un puț vechi să pui lift nou. Important e că din Urgență liftul merge direct la Blocul operator și ATI, la etajul 7.”, am aflat de la inginerul Dan Meșenschi, șeful Compartimentului Tehnic al spitalului caransebeșean.
Primarul Felix Borcean a văzut la fața locului ritmul lucrărilor și s-a declarat mulțumit de modul cum managerul Singh coordonează aceste lucrări. Iar noul proiect de reabilitare energetică pe care Primăria Caransebeș îl va depune pentru finanțare până la începutul lunii decembrie va rezolva și această problemă. „E bine că spitalul începe să se pună la punct și meritul principal este al dlui manager Singh. Banii sunt din bugetul spitalului, dar și dintr-o generoasă finanțare de la Ministerul Sănătății, pe care o valorificăm prin reabilitarea unor secții și dotarea cu aparatură. Noi, Primăria, ce o să facem prin proiectul de reabilitare energetică a spitalului e schimbarea fațadei și trei corpuri noi în spatele spitalului. În 2-3 ani sper să avem chiar finalizate lucrările pe acest proiect de reabilitare. Concluzia după ce am văzut și azi eest că la spital e o generație de medici care doresc să lucreze în condiții decente, nu cum se complăceau mai demult. Spitalul arată din ce în ce mai bine, meritul e al celor care lucrează aici, fie inițiativele noastre, fie private, pentru că sunt și medici, ca la Neurologie, care au pus bani din buzunarul lor pentru renovări. Dacă reușim și proiectul de reabilitare energetică, mă declar mulțumit, și cred că și pacienții, și medicii vor fi încântați de condiții.”, a concluzionat primarul Caransebeșului.
Și pentru că tot vorbea edilul de medici, managerul Singh a încheiat cu încă o veste bună: la spital vin forțe proaspete, medici tineri, adică un urolog și doi chirurgi, unul pe Chirurgie pediatrică și unul pe Ortopedie pediatrică.
JCS-R.M.
Sursa: https://caon.ro/spitalul-din-caransebes-in-lucrari-de-la-parter-pana-la-ultimul-etaj/2426596/
More from my site
- Spitalul Municipal de Urgență pe lista de priorități a primarului Felix Borcean
- 25 DE ANI DE LA REVOLUTIE – CARANSEBES 22.12.2014
- Felix Borcean recomandă gospodărirea atentă a apei în Valea Cenchii
- Rock la maxim, la Caransebeș!
- Vraja Sarbatorilor invaluie Caransebesul!
- Nu o să fac din spital cap de știre în fiecare seară!