Spitalul nou de la Caransebeș are terenul

Consilierii locali s-au reunit de urgență pentru a alipi mai multe terenuri chiar în spatele actualului spital din Caransebeș, pas necesar pentru întocmirea studiului de fezabilitate (SF). Suprafețele respective fuseseră dezmembrate pentru spitalul modular, însă cum acesta nu se mai face, acum și-au găsit o nouă folosință. De la liberali, Puiu Paica a fost cel mai vocal, aducându-i aminte edilului că s-a mai plătit un SF și pentru „modular”: „200 de mii de lei fără nici un rezultat, acum facem din nou SF și ce sursă de finanțare avem pentru spitalul acesta nou, care ne va costa 40-50 de milioane de euro și noi nu suntem în stare să achităm datoriile spitalului actual de 2,5 milioane de euro. Noi vom vota SF-ul și alipirea în momentul când ne spuneți exact ce surse de finanțare avem. Decât să aruncăm iar bani pe SF-uri, mai bine renovăm niște secții la spital.

Primarul Felix Borcean i-a răspuns că renovarea actualului spital înseamnă bani aruncați de pomană și că nu se poate obține o finanțare pentru un nou spital fără a avea un SF în prealabil. „Dacă va apărea sursa de finanțare, va trebui să avem SF-ul gata, deja suntem presați, avem mai multe variante de finanțare, dar n-avem studiu și dacă nu avem studiu, degeaba încercăm, putem să căutăm zece mii de surse de finanțare. Finanțarea poate veni fie din surse private, exact ce am discutat în Marea Britanie, fie din fonduri guvernamentale sau din surse mixte. SF-ul e primul pas, e valabil doi ani și se poate prelungi, dar dacă nu-l avem, vorbim degeaba. Ori ne înhămăm la treaba aceasta și ne dorim cu toții un spital nou, ori… Banii sunt prinși în buget, 250 de mii de lei, ați votat pentru acest studiu de fezabilitate. Acum sunt bani, am fost întrebat inclusiv de președintele PSD, și am spus <<da, lucrăm la acest SF>>. Sunt bani în PNRR, sunt o grămadă de localități care-și doresc spitale, dar probabil că nu toate vor fi realizate, sunt vreo 25 pe listă, noi dacă suntem mai rapizi decât alții, s-ar putea să obținem treaba aceasta, dacă nu batem fierul cât e cald, ratăm momentul. Trebuie să și riscăm, există și riscul să nu facem spitalul, nu cred că PNL, PSD, USR sau cineva din Caransebeș nu-și dorește un spital nou, hai să facem acest pas.”, a explicat primarul Caransebeșului.

Destul cât să-i convingă pe patru liberali (nu și pe Paica), fără de care proiectul nu ar fi trecut, să voteze pentru alipirea de teren, care dă undă verde realizării studiului de fezabilitate.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/spitalul-nou-de-la-caransebes-are-terenul/2405717/