Stai acasă, dar iei spor!

În ultima ședință a legislativului local, liberalul Puiu Paica a adus în discuție faptul că Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș e bun de plată la câțiva zeci de angajați cărora judecătorii le-au dat dreptate și le-au acordat sporul de pandemie, deși cei mai mulți nu au avut tangență cu Covidul, așa cum au spus managerul Dumbravă, primarul Felix Borcean sau președintele Consiliului de Administrație al spitalului, Florin Bogdea. „A pierdut defintiv și acum spitalul e obligat să plătească 150 de mii de lei, v-am atras atenția și atunci”, a avertizat Paica.

City managerul Florin Bogdea a explicat foarte concis cum s-a ajuns în această situație: „Ca să fie foarte clar, aceste sporuri în pandemie s-au acordat conform legii celor care lucrau efectiv pe secțiile de pandemie. Procesul a fost cu cei care au stat acasă în anumite momente, dar fiind declarat spital suport Covid au câștigat în instanță acest drept. Managerul a spus că nu e un efort financiar foarte mare pentru spital, doar că s-a amânat o plată care nu s-a făcut la momentul respectiv și care, din punctul lui de vedere, nu era corectă și nici acum nu ar fi, pentru că aceia beneficiază de acel spor stând acasă, pe când alții au beneficiat de spor lucrând efectiv pe secții cu Covid”.

Primarul Felix Borcean a fost în aceeași notă cu Bogdea, dar „dacă le-au câștigat în instanță, e foarte bine, le primesc. Cei care au fost în linia întâi cu pandemia au primit, nu toți au avut de a face cu pandemia. Din punctul meu de vedere și al altora nu meritau acest spor”.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/stai-acasa-dar-iei-spor/2401111/