Luni dimineaţă, edilul s-a aflat în mijlocul elevilor de la Liceul Tehnologic „Decebal”, pe care i-a felicitat pentru clasa de învățământ dual, la fel ca și pe cei de la Liceul Tehnologic „Trandafir Cocârlă”. Pe cei de la „C.D. Loga”, Borcean i-a asigurat că până la finele anului școlar lucrările de reabilitare se vor încheia, însă primarul avut vești bune și pentru elevii de la „Dacia” și „Trandafir Cocârlă”, următoarele pe lista de investiții derulate de municipalitate.
Nu putea să lipsească din traseul primarului Borcean nici Colegiul Național „Traian Doda”, unde acesta le-a cerut elevilor să urmeze exemplul Sorinei Dumitru și Ancăi Stanoev, care în această vară au obținut media maximă la Bacalaureat și Capacitate.
Tot azi s-a deschis anul școlar și la Liceul Tehnologic „Max Aușnit”, inițiativa privată a omului de afaceri Gabriel Olariu, care pregătește deja pentru al doilea an tehnicieni de aviație. „Felicitări pentru curajul vostru, al elevilor, dar mai ales al părinților, pentru a urma cursurile acestui liceu, o inițiativă extraordinară a domnului Olariu acest liceu, cel mai prețios pui al învățământului din Caransebeș. Voi, cei din linia întâi, cum era un film mai vechi, vouă vă doresc succes!”, le-a mai spus Felix Borcean elevilor.
Răzvan Mihalcea