Unitatea de aviatie de la Caransebes prinde contur

Unitatea de aviatie de la Caransebes prinde contur
CARANSEBEŞ – Pe aeroportul din Caransebeş, lucrările de amenajare a spaţiilor pentru viitoarea unitate specială de aviaţie a Ministerului Afacerilor Interne sunt în plină derulare.

Muncitori de la patru firme lucrează în paralel la amenajarea hangarului 1 şi a fostului bloc alimentar, pentru ca aceste două locaţii să fie reabilitate până la jumătatea lunii noiembrie.

„Se lucrează intens la amenajarea hangarului 1 şi a fostului bloc alimentar care va fi transformat în comandament. A fost nevoie să adaptăm lucrările pentru că, spre exemplu, hangarul 1 a fost sală de sport şi a trebuit transformată pentru serviciul tehnic de aerodrom, iar fostul bloc alimentar, care avea două compartimente pentru ofiţeri şi soldaţi, a trebuit transformat în comandament”, a spus fostul cadru militar de aviaţie Ioan Cojocariu, cel care supervizează lucrările de reabilitare.

Pe lângă acoperiş nou şi înlocuirea tâmplăriei învechite şi distruse cu uşi şi geamuri termopan, se lucrează şi la refacerea tuturor instalaţiilor de apă, gaz, energie electrică şi canalizare, dar si a zidariei şi a tencuielilor. Investiţia aparţine în întregime municipalităţii iar locaţia urmează să găzduiască, pe lângă unitatea specială MAI şi noul sediu al Aeroclubului Caransebeş.

Lidia Almăjanu

Sursa: http://www.caon.ro

Exit mobile version