Unitatea Specială de Aviaţie Caransebeş şi-a ţinut ziua pe aeroport


Aeroportul din Caransebeş a găzduit vineri, 6 noiembrie, o acţiune prin care au fost marcaţi cei şapte ani de la înfiinţarea Unităţii Speciale de Aviaţie din municipiu. La ceremonie au fost prezenţi ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, prefectul Cristian Gâfu, primarul municipiului, Felix Borcean, însoţit de viceprimarul Felician Pasere, precum şi numeroşi invitaţi, printre care s-au regăsit prefectul de Timiş, Liliana Oneţ, generalul Dorel Grădinaru, primarul Reşiţei, Ioan Popa, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Dan Stan şi Ovidiu Rădoi, precum şi consilieri judeţeni şi cadre ale Ministerului de Interne din judeţele Timiş şi Hunedoara, pe care această structură le deserveşte.
Un scurt istoric al Unităţii l-a făcut Marcel Vela, ministrul afirmând că aceasta s-a născut greu, deoarece ministerul nu avea fonduri. „Eu, ca primar la vremea respectivă, am început demersurile din dorinţa de a avea un elicopter SMURD, pe care îl obţinusem prin anii 2008-2009, dar care a fost transferat la Arad. În acest context, am mers mai departe. Aflând de la cei care conduceau Inspectoratul General de Aviaţie la vremea respectivă că există intenţia de a se construi o unitate de aviaţie fie la Târgu Jiu, fie la Caransebeş, pentru zona alpină din Banat, am făcut demersurile şi am reuşit, prin eforturi proprii, de la bugetul local, să investim în clădirea pe care noi o primiserăm de la fosta Unitate de elicoptere, fosta popotă, unde, în fapt, intenţionam să înfiinţăm un centru de creaţie aflat în subordinea Casei de cultură. Aflând de această oportunitate, am discutat şi cu conducerea de la acea vreme a Consiliului judeţean, care a fost dispusă să ofere un hangar noii Unităţi militare, şi atunci, prin eforturile conjugate ale Consiliului local şi Consiliului judeţean, s-a născut această Unitate Specială de Aviaţie. Din păcate, după 2016, deşi Consiliul local dăduse terenul şi clădirea Consiliului judeţean, până în primăvara acestui an actele nu s-au finalizat. Acum suntem în situaţia în care este oficial în patrimoniul Ministerului Afacerilor Interne, suntem în situaţia în care am alocat sume pentru a se repara hangarul şi a se realiza tot ceea ce ţine de modernizarea Unităţii ca infrastructură, fiind, totodată, în evaluarea unei licitaţii importante pentru România, pentru a achiziţiona în prima fază şase elicoptere, din care, cu siguranţă, unul va fi alocat Caransebeşului, cu tot ceea ce ţine de echipaj”, a spus ministrul.
Marcel Vela a adăugat că îşi doreşte să realizeze mai multe pentru Caransebeş, un oraş care are o disponibilitate şi o oportunitate extraordinare prin tot ceea ce ţine de infrastructură, concret fiind vorba despre un bloc al Jandarmeriei, care se găseşte în interiorul aeroportului şi care poate fi transferat la Inspectoratul General de Aviaţie, fiind transformat în centru de pregătire pentru piloţii de la IGAV, Jandarmeria putând fi relocată în alte spaţii luate în calcul ca alternativă.
„Totodată, am identificat cu colegii din Guvern, de la Ministerul Fondurilor Europene, surse pentru a achiziţiona şapte elicoptere, pentru că activitatea Inspectoratului General de Aviaţie are mai multe aspecte, şi aici mă refer la suportul aero-medical, respectiv elicopterele SMURD, aşa cum sunt ele cunoscute, şi mai există componenta care ţine de siguranţa şi protecţia frontierelor, de suport pentru Poliţia de Frontieră, Poliţia Rutieră şi de Intervenţii în lupta împotriva infracţionalităţii. Flota pe care am găsit-o la minister era una învechită şi redusă, cu o capacitate de zbor care nu făcea faţă tuturor provocărilor. Aşadar, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General de Aviaţie sunt într-o nouă etapă de dezvoltare, şi în această etapă, cu siguranţă, este cuprinsă şi Unitatea Specială de Aviaţie de la Caransebeş. Iar dacă vreodată am să scriu o carte despre cum s-a născut această unitate, cu siguranţă ea va fi foarte citită”, a mai spus Marcel Vela.
Despre momentul înfiinţării acestui obiectiv a vorbit şi managerul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş, Ioan Cojocariu, el fiind, „pălmaşul care fusese cadru militar în această Unitate şi care ştia toate dedesubturile care ţineau de construcţie”.
Primul comandant al acestui obiectiv, col. Andrei Decebal Andreiaş, şi-a amintit de începuturile activităţii sale la Unitatea Specială de Aviaţie Caransebeş, afirmând că toată munca au făcut-o ministrul Marcel Vela, pe vremea aceea primar, şi Ioan Cojocariu.
Despre înfiinţarea acestei Unităţi a vorbit şi gen.-lt. Dorel Grădinaru, primul inspector-general al Marii Structuri de Aviaţie a Ministerului Afacerilor Interne, cel care a înfiinţat unităţile teritoriale ale acesteia. „Mergând prin ţară, am ajuns la Caransebeş. Norocul cel mai mare al meu a fost că am întâlnit un bărbat de cuvânt, cu care m-am înţeles din prima, am bătut palma şi ceea ce a ieşit este această Unitate Specială de Aviaţie, care sunt convins că se va dezvolta în mod deosebit. Ea are un potenţial deosebit pentru a se înfiinţa aici o bază de pregătire a piloţilor şi cred că acesta va fi un nou punct de dezvoltare pentru acest obiectiv. Cred că această Unitate reprezintă pentru autorităţile locale un sprijin deosebit, şi sper că pe viitor va fi un punct de referinţă în momentul în care veţi avea nevoie de ajutor aerian”, a spus gen.-lt. Dorel Grădinaru.
Preşedintele Consiliului judeţean, Romeo Dunca, a ţinut să-şi exprime în primul rând speranţa că, acum, se va repara, în sfârşit, acoperişul hangarului. „Implicarea dumneavoastră, a militarilor, trebuie susţinută de cei care au puterea şi obligaţia de a veni în întâmpinarea acestor dorinţe pozitive. Vreau să vă asigur că sunt un foarte încântat partener al dezvoltării, iar acest aeroport este foarte important, nu atât din punct de vedere militar, cât mai ales datorită implicării părţii civile şi lucrurilor pozitive pe care deschiderea unui aeroport civil le pot aduce judeţului şi unei zone turistice foarte frumoase. De aceea vă spun că mai avem un partener de nădejde, este proprietarul în parte al acestui aeroport, sau chiriaşul, dl Gabriel Olariu, care de ani întregi se chinuie să reînvie aceste servicii. Dovadă este ceea ce a făcut prin forţe proprii, ceea ce nu este normal, fiindcă Consiliul judeţean ar fi trebuit să găsească demult soluţii pentru a deschide această poartă de intrare în judeţ”, a mai spus Romeo Dunca, cu ochii la acoperişul hangarului.
„Unitatea Specială de Aviaţie Caransebeş este una dintre cele cinci unităţi teritoriale ale Inspectoratului General de Aviaţie, ultima înfiinţată, şi este parte a strategiei de dezvoltare a aviaţiei Ministerului de Interne 2010-2020. Într-un fel, noi o considerăm momentul în care a fost resuscitată aviaţia militară, întrucât în anul 2001 Baza de elicoptere a Forţelor Aeriene a fost mutată la Timişoara, şi până în 2013, când a fost înfiinţată această Unitate, nu a mai existat aviaţie militară în Caransebeş. În acest moment, Unitatea dispune de un singur elicopter, dar, aşa cum spunea şi dl ministru Vela, suntem într-un program accelerat de investiţii şi vom încerca să achiziţionăm elicoptere pentru sprijinul aerian al tuturor structurilor Afacerilor Interne, atât pe partea de Ordine publică, cât şi pentru Intervenţii în situaţii de urgenţă şi Intervenţii aero-medicale, misiunile SMURD”, a spus şi comandor Cătălin Dache, inspector-general al Inspectoratului General de Aviaţie.
Comandantul Unităţii Speciale de Aviaţie Caransebeş, comandor Ciprian Rusu, a declarat că a fost foarte impresionat de ceea ce a găsit aici, referindu-se în primul rând la posibilităţile de dezvoltare a acestei unităţi şi în al doilea rând la oamenii din zonă. „Eu vin din inima Bucovinei, am fost primit cu mare căldură în rândul bănăţenilor şi spun cu mâna pe inimă că, la orice uşă am bătut, mi s-au rezolvat problemele cu promptitudine. Sper ca şi în continuare lucrurile să funcţioneze la fel. Eu îmi voi da tot interesul să dezvolt această Unitate, împreună cu conducerea Inspectoratului General de Aviaţie. Avem planuri mari, sper să găsim şi sursele financiare, avem şi susţinerea oficialităţilor locale”, a mai spus comandorul Ciprian Rusu.
Cu prilejul acestui eveniment, au fost răsplătiţi cu plachete de onoare gen.-lt. Dorel Grădinaru, col. Andrei Andreiaş şi Ioan Cojocariu, iar ministrul Marcel Vela a conferit Placheta de Onoare a Ministerului de Interne, Unităţii Speciale de Aviaţie Caransebeş, în semn de apreciere a modului de îndeplinire a misiunilor în slujba cetăţeanului, aceasta fiindu-i înmânată comandorului Cătălin Dache.
Bogdan NAUM