„Doamnă ministru, în mandatul de primar al Caransebeșului am încercat deschiderea unui punct de lucru al Casei Naționale de Pensii în municipiul Caransebeș, de care pensionarii din zonă au mare nevoie, pentru a evita drumurile lungi și costisitoare la Reșița. Ne-am oferit disponibilitatea și ajutorul cu spațiu în cadrul Primăriei, dar demersurile nu s-au bucurat de același interes din partea Casei Naționale de Pensii sau din cea a Ministerului Muncii.Primesc în continuare plângeri din partea pensionarilor din zona Caransebeș pe care-i reprezint acum în Parlament, iar unii dintre ei vor să intre în greva foamei și să protesteze în acest mod în fața Primăriei. Vă asigur că Primăria Caransebeș, pe care am slujit-o atâția ani, este în continuare interesată de acest proiect și va face tot posibilul să vină în întâmpinarea nevoilor pensionarilor din municipiu și împrejurimi. Este nevoie însă de aceeași disponibilitate și din partea ministerului pe care-l conduceți, prin angajații Casei de Pensii, cei care au putere de decizie în acest caz. Ca atare, vă rog să-mi răspundeți la următoarea întrebare: Când se poate deschide un punct de lucru în Caransebeș, și nu mă refer la unul provizoriu și cu program redus, ci un oficiu permanent care să fie la dispoziția cetățenilor cu program normal de lucru, mai ales că în zona Caransebeș și în estul județului Caraș-Severin locuiesc peste 50 la sută din cetățenii care au nevoie de acest oficiu. Având în vedere faptul că Primăria Caransebeș pune la dispoziție spațiul necesar și anticipând răspunsul Dv legat de lipsa personalului și a structurii necesare pentru acest nou oficiu, vă rog să precizați ce altă soluție imediată aveți în vedere pentru rezolvarea acestei situații care se poate solda cu greva foamei și alte forme de protest”, a spus Vela în interpelarea adresată ministrului Lia Olguța Vasilescu.
Tot în această săptămână, senatorul Vela a discutat cu Robert Stănescu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, care a promis că va găsi o soluție juridică pentru a rezolva cât mai rapid problema, mai ales că și primarul Caransebeșului, Felix Borcean, este deschis pentru a le oferi un spațiu adecvat.
„Totodată, am transmis domnului președinte și buna intenție a noii administrații publice locale din Reșita, a primarului Nelu Popa și a viceprimarului Adi Dacica,de a susține Casa Județeană de Pensii pentru a-și desfășura activitatea într-un spațiu adecvat, dacă se va solicita oficial acest lucru, o dorință mai veche și a doamnei Tudorița Nicula. Cred că, pentru noi toți, indiferent de culoarea politică, ridurile de pe fața pensionarilor ar trebui să arate doar locul unde a fost odată surâsul tinereții, nu tristețea sau dezamăgirea față de asemenea situații neplăcute”, a mai adăugat senatorul PNL de Caraș-Severin, Marcel Vela.
Sursa: http://www.caon.ro/vela-sare-in-ajutorul-pensionarilor/1898756







Un gând despre “Vela sare in ajutorul pensionarilor”