„Colegii noștri au oferit suport aerian colegilor de la SALVAMONT, intervenind pentru recuperarea, cu troliul, a persoanelor accidentate si transportarea acestora, pe calea aerului, la unități spitalicești. Reamintim că Punctul de Operare Aeromedical Montan Caransebeș a fost operaționalizat la finalul anului trecut, iar în primele 6 luni ale acestui an, colegii de la Caransebeș au intervenit, în sistem integrat, pentru salvarea a 162 de persoane, victime ale accidentelor, majoritatea produse în zonele montane, precum și pacienți critici care au necesitat să fie transferați în alte unități spitalicești“, spun cei de la Inspectoratul General de Aviație al MAI.
Intervențiile au avut loc atât în județul nostru, la Teregova, cât și în alte zone, în masivul Bucegi (de două ori) și pe Vârful Cozia!
JCS-N.C.
Sursa: https://caon.ro/video-weekend-plin-pentru-elicopterul-smurd-caransebes/2397697/
More from my site
Prima sedinta comuna a PNL si PDL Caras-Severin
Tiristii vor circula din nou pe centura
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
Salvarea vine din cer. Trei drone pentru situații de urgență au fost achiziționate de Primăria Caransebeș
ATENȚIE! Se deschide baza SMURD la Caransebeș
Teren sintetic de fotbal în Balta Sărată