Vila Popov, aproape finalizată

S-au executat lucrări de consolidare, reabilitare, refacere integrală a instalațiilor de apă-canal, dar și a celor electrice și termice în interior, a fațadei, acoperișului și tâmplăriei, prin păstrarea cât mai multor elemente arhitecturale originale. De asemenea, vila a fost dotată cu mobilier nou, iar în perioada următoare și spațiile verzi din jurul imobilului vor fi reamenajate.

Vila Popov refăcută, pe lângă faptul că este un real beneficiu pentru persoanele vârstnice, este și una din bijuteriile arhitectonice ale municipiului Caransebeș, iar renovarea ei nu face decât să completeze aspectul deosebit al Teiușului, mai ales că la doar câteva zeci de metri este și amfiteatrul pe care îl reabilităm în aceste zile. Chiar am fost în Teiuș și la Vila Popov zilele trecute, alături de o echipă de peisagiști de la Timișoara care se ocupă de proiectul de reamenajare a Parcului Teiuș și a Parcului de la Vila Popov, am văzut și vila, e aproape finalizată, încă nu am făcut recepția. În vară sper să avem finanțarea și pentru proiectul pentru cele două parcuri care vor fi complet reconfigurate și transformate peisagistic. Pe fonduri europene beneficiem de o finanțare de până la 4 milioane de euro pentru alei refăcute, locuri de joacă, instalații de irigare, parcare, plante și arbuști noi!”, a declarat primarul Felix Borcean.

După recepția lucrărilor de restaurare, urmează ca vila să fie pusă la dispoziția celor de vârsta a treia, prin Direcția de Asistență Socială din cadrul municipalității, pentru a se derula acolo diverse activități recreative.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/vila-popov-aproape-finalizata/2406734/