CARANSEBEŞ – Ce-i drept, cu o întârziere de aproape 10 ani, taxa fiind prevăzută de Consiliul Local încă din 2015, însă niciodată pusă în aplicare indiferent de cine a trecut pe la șefia operatorului de salubritate și transport public!
Surugiu a precizat că, din informațiile pe care le deține, populația Caransebeșului e în jur de 21 de mii de locuitori, iar la persoane fizice Transal are contracte pentru aproximativ 15 mii. La fel și la societăți, peste 2 mii în Caransebeș, din informațiile șefului Transal, însă doar 900 cu contracte pentru ridicarea deșeurilor.
Așa cum aminteam, Surugiu a răspuns și la alte întrebări, venite dinspre partea liberalilor, de data asta pe un ton mult mai ponderat față de alte ședințe, poate și pentru faptul că Mirel Surugiu este un fost comisar-șef de poliție, specializat în combaterea infracțiunilor economice. Așa au aflat aleșii locali că folosirea benelor pentru moloz a mers în pierdere în prima jumătate anului, derulându-se haotic, fără o evidență clară a încasărilor, ceea ce a dus la măsura ca orice plată să treacă prin casieria Transal și nu pe la angajați. Surugiu a adus în discuție și deponeele necontrolate, așa cum este cel deja devenit certitudine de la Penny, la intrarea în Pipirig, acolo unde deși sunt camere de luat vederi „n-am auzit să fie prins nimeni când depozitează molozul și alte deșeuri, așa că îi rog pe cei de la Poliția Locală să mă sprijine”!
N-au lipsit nici momentele mai aprinse cum ar fi cel în care liberalii i-au cerut actualului șef de la Transal să facă o comparație cu activitatea fostului șef, Stelian Cornea, moment numai bun pentru social-democratul Valentin Dascălu să întrebe de ce nu și o comparație cu șefii care au condus firma din 2016 încoace. Mai ales că Transal Urbis este tras în jos de istorica datorie la ANAF, de câteva milioane bune de lei, pentru neplata contribuțiilor sociale ale angajaților timp de câțiva ani.
„Am o rugăminte. Lăsați-ne să ne facem treaba că să pot veni peste 2-3 luni în fața dumneavoastră să vedem ce s-a putut îmbunătăți.”, a fost apelul făcut în încheiere de șeful de la Transal Urbis, Mirel Surugiu.
JCS-L.A.
Sursa: https://caon.ro/vine-taxa-speciala-pentru-caransebesenii-fara-contracte-la-gunoi/2434672/
More from my site
Turist salvat din Munții Cernei de salvamontiști și elicopterul de la Caransebeș
Sorin Balu: Nu vreau sa ma ascund, sa dau vina pe baieti
Felix Borcean: Poliția Locală să se mai și autosesizeze!
Iosif Secasan a demisionat din Senat
Căile ferate din Banatul Montan şi-au dat întâlnire la Caransebeş
Cristian Dragomir, vicepreşedintele FR de Atletism
