Vom avea H135 SMURD pe zona Caransebeş

 

„S-a împlinit un vis al fostului primar de Caransebeş. De atunci îl aveam. Sunt fericit şi mă gândesc că dacă acest elicopter va salva multe vieţi a meritat tot efortul şi implicarea. Cineva spunea că dacă vei salva o singură viaţă, vei salva întreaga omenire“, ne-a declarat senatorul Marcel Vela, cel care a pledat din funcția de ministru al Afacerilor Interne pentru ca zona Caransebeș să beneficieze de un elicopter SMURD de operare aeromedicală, dedicat intervențiilor în zonele montane și nu numai.

„Rolul lor va fi în principal crearea a trei baze noi pentru intervenţie montană. Vor fi baze care sunt în apropierea zonelor montane, una în zona Caransebeş – Caraş, una în zona Braşov-Sibiu şi una în zona Suceava”, a spus și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, menţionând că bazele vor fi deschise începând din acest an.

Cel mai probabil, elicopterul de pe zona Caraș-Severin va fi staționat la Unitatea Specială de Aviație a MAI de pe Aeroportul Caransebeș.

FOTO: IGSU

Sursa; https://caon.ro/vom-avea-h135-smurd-pe-zona-caransebes/2383242/