Ziua copilariei fericite la Caransebes

Ziua copilariei fericite la Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Zona Parcului Dragalina a fost asaltată joi de sute de copii veniți să participe la acțiunile pregătite de Primărie și Casa de Cultură „George Suru” de Ziua Internațională a Copilului.
 Desene pe asfalt, cros, promenadă ciclistă, concerte de muzică ușoară și populară pentru copii sau karaoke au fost surprizele pregătite de organizatori pentru cei mici. Nu au lipsit nici filmele pentru copii, cinematograful „Luna” stând la dispoziția acestora cu filmele „Cine-i șeful” și „Școala Iepurașilor”, încă de la ora 9 dimineața. „La mulți ani tuturor copiilor, dar și celor cu suflet curat, de copil!”, le-a spus și primarul Felix Borcean copiilor chiar în mijlocul lor, edilul, cunoscut ca un fan al mersului pe bicicletă, participând alături de cei mici atât la cros, cât și la promenada ciclistă. Seara s-a încheiat cu o bucurie pentru cei mai mari: un spectacol al Filarmonicii Banatul și violonistului Florin Ionescu-Galați, organizat în colaborare cu Clubul Rotary Caransebeș.