Au batut palma pentru spitale

Au batut palma pentru spitale

CARANSEBEŞ – Municipalitățile din Caransebeș și Pancevo reiau colaborarea pe proiecte transfrontaliere, de această dată în domeniul sănătății.

Primarul Marcel Vela s-a întâlnit vineri cu omologul său sârb, Sașa Pavlov, dialogul axându-se pe oportunitățile de finanțare din cadrul noului Program Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia 2014 – 2020.

Cele două administrații au implementat deja împreună mai multe proiecte transfrontaliere, mai ales în domeniul protejării mediului și al tineretului, iar acum sănătatea și cultura se vor afla în atenția celor două părți.

„Dorim să accesăm un fond european cu primăria din Pancevo pentru a moderniza spitalele din cele două municipii. La Spitalul de Urgență din Caransebes și intenționăm o modernizare mai mult decât necesară la secția de Anestezie și Terapie Intensivă și la blocul operator, dar și să înființăm o secție de Urologie, astfel încât pacienții și cadrele medicale să aibă condiții civilizate ca și tehnologie, ca și confort, ca și tot ce ține de siguranța unei intervenții chirurgicale. Am discutat cu d-l primar Pavlov și perspectiva altor proiecte, dânșii au fost foarte interesați și de accesarea de fonduri în domeniul cultural. Este, dacă vreți, o continuare a relațiilor bilaterale care au adus beneficii comunităților din Caransebeș și Pancevo, sperăm să accesăm cât mai multe astfel de fonduri europene”, a precizat edilul Caransebeșului, în timp ce proaspătul primar din Pancevo, Sașa Pavlov, a declarat: „Am fost foarte încântat de rezultatele dialogului cu d-l primar Marcel Vela, avem o colaborare extrem de pozitivă cu municipalitatea din Caransebeș în proiecte transfrontaliere deja finalizate, sperăm să o putem transpune în alte proiecte, unele dintre ele deja discutate astăzi”.

Bugetul total al programului este de peste 88 de milioane de euro. Până în 2020 vor putea fi finanțate proiecte pe 4 axe prioritare, în domeniile promovării ocupării forței de muncă și serviciilor pentru o creștere favorabilă incluziunii (18 milioane euro), protecției mediului și managementului riscurilor (21 milioane euro), mobilității și accesibilității sustenabile (21 milioane euro) și atractivității pentru turism sustenabil (18 milioane euro).

Sursa: http://www.caon.ro/au-batut-palma-pentru-spitale/1559617

 

Exit mobile version