FC Caransebes 1913 are o noua conducere

FC Caransebes 1913 are o noua conducere

CARANSEBEŞ – Noul manager general este Mugurel Ilisei, fost arbitru, impresar şi, între 2013-2014, manager sportiv la FC Vaslui.

Clubul FC Caransebeş 1913 are o nouă echipă de conducere, care s-a înţeles cu Consiliul Director al clubului gugulan în vederea încheierii unui contract de sponsorizare şi, în paralel, a unuia de management, actele urmând să fie semnate, cel mai probabil, în zilele următoare. Noul manager general al clubului este Mugurel Ilisei, fost arbitru, impresar şi, în perioada 2013-2014, manager sportiv la FC Vaslui, unde a construit o echipă care s-a bătut la titlu. El l-a adus în România pe Adailton şi l-a reprezentat pe atacantul italian Federico Piovaccari.

„Vom aduce la Caransebeș un sponsor tehnic, echipament sportiv, firma «Onze»”, ne-a declarat Mugurel Ilisei. Dorin Micşa va rămâne în continuare preşedintele clubului gugulan, iar Ricardo Ronca este noul team-manager. El a îndeplinit aceeaşi funcţie la cluburile Lazio Roma şi Salernitana, şi a fost director general la Ceahlăul Piatra Neamţ. Apoi, Gabriel Ţurcaş a rămas organizator de competiții. De marketing, în cadrul clubului FC Caransebeş, se va ocupa Stelian Dombici, fost director de marketing la Ceahlăul Piatra Neamţ, în timp ce antrenor principal este Giovanni Pissano, fost atacant la Salernitana şi Genoa, cu peste 200 de goluri marcate la nivel profesionist în Italia. A mai pregătit juniorii de la Salernitana, iar în campionatul 2014-2015 a fost antrenorul clubului CS Baloteşti.

El va fi ajutat de Sandro Fantoni, antrenor secund şi preparator fizic. A lucrat doi ani cu Giuseppe Materazzi în China, iar în Italia a activat la Bari, Viareggio, Ravenna şi Salernitana, în ultimul an fiind preparator fizic la Ceahlăul Piatra Neamţ, împreună cu Ze Maria. În fine, Dan Doran, fostul portar de la Caromet, Autocatania, Scorilo și apoi antrenor secund și cu portarii la FC Caransebeș, cel care s-a ocupat în ediţia trecută de campionat cu pregătirea goal-keeper-ilor, va rămâne antrenor cu portarii la FC Caransebeş 1913.

Echipa gugulană va susţine primul meci amical din perioada de pregătire sâmbătă, 1 august, la ora 11.00, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, în compania echipei de Liga a IV-a Ripensia Timişoara.

JCS-Sorin Rogoz

Sursa: http://www.caon.ro/fc-caransebes-1913-are-o-noua-conducere/1559447

 

Exit mobile version