Felix i-a făcut lista lui Sorin

A mai fost, de altfel, o ințiativă de acest gen, și pe vremea când Sorin Grindeanu era premier, doar că atunci n-a mai apucat să o pună în practică, moment de care edilul Caransebeșului și-a adus astăzi aminte: „ În 2017, când Sorin era premier, am avut o discuție. M-a întrebat: <<Spune-mi repede, cu ce te pot ajuta? Că nu știu cât mai am!>>. Simțea că se cam termină treaba. Acum se prefigurează o siguranță mai mare din punct de vedere politic și în ceea ce-l privește pe Sorin”.

Fost premier și actual ministru al Transporturilor, Grindeanu a declarat că vrea să ajute orașul în care s-a născut și a primit în acest sens o listă cu proiecte de la Felix Borcean. În același timp, a și glumit, spunând că mandatul de acum pare să fie de mai lungă durată decât de cel de prim ministru. „Mă bucur că Felix e alături de noi, iar ținta mea nr. 1 e să ajut orașul unde m-am născut. Acesta a fost și rostul discuției noastre mai devreme, Felix mi-a dat o listă de proiecte pe care el și administrația din Caransebeș le au, o să încerc să mă pun în valoare dacă vreți, sau funcția pe care o am să o pun în valoare să ajut Caransebeșul. Lista nu e scurtă, sunt proiectele depuse de primărie pe Saligny, PNRR, POR, Fondul de Mediu, le vom urmări pe toate matematic. Chiar vreau să-l ajut pe Felix, pentru că știți cum e, funcțiile sunt trecătoare, și asta chiar o știu foarte bine. Sunt convins că se vor întâmpla lucruri foarte bune în Caransebeș”, a mai precizat ministrul Sorin Grindeanu.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/felix-i-a-facut-lista-lui-sorin/2396369/

 
Exit mobile version