Liberalii au ignorat orgoliile PSD si au votat. Tot.

Liberalii au ignorat orgoliile PSD si au votat. Tot.

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Un nou episod al meciului PNL-PSD din Consiliul Local Caransebeș s-a consumat marți dimineața de la ora 9, atunci când a fost convocată o ședință de îndată.
 De la bun început trebuie spus că de această dată raportul de forțe a fost favorabil liberalilor, cu prezență maximă de 10 consilieri, spre deosebire de cei doar 7 social-democrați care au venit la ședință. Chiar și așa, înainte de a se intra pe ordinea de zi, Daniel Isac (PSD) a reclamat faptul că ședința nu a fost convocată legal, mai precis că „nu există ședință extraordinară convocată de îndată, ori e extraordinară, ori e de îndată”, iar președintele de ședință, Valentin Dascălu (PSD), după ce a citit din Legea 215 articolele referitoare convocarea ședințelor, a decretat: „Dumneavoastră, dle Isac, aveți dreptate, supun suspendarea. Eu declar ședința nulă, suspendăm ședința că nu este legală, nu este convocată legal, nu este de îndată”. Nu s-a mai supus nimic, iar cei 7 aleși PSD au părăsit sala, în ciuda încercărilor secretarului municipiului, Ana Bratu, de a le spune că ședința a fost convocată cu respectarea legii.

„Să se ia măsuri cu aceste personaje care obstrucționează tot. Ce cred, că-și bat joc de un oraș întreg? Nu le e rușine?”, a întrebat, retoric, medicul Aurora Gherman (PNL). A intervenit și consilierul județean Ioan Cojocariu, prezent în sală: „Uitați stil de convocare la Consiliul Județean pentru mâine, ca să vedeți cum se face la CJ. Ieri primesc mesaj: ședință extraordinară în 12 iulie, la ora 12, un singur proiect de hotărâre pe ordinea de zi care o trimit mâine și cu materialele, adică abia azi dacă voi primi ceva. Dar nu zice nimeni nu mă duc”.

Cu cei 10 aleși PNL prezenți, primarul Felix Borcean a convocat imediat după ce PSD a părăsit sala o nouă ședință de îndată, în care președintele de ședință Valentin Dascălu a fost schimbat, rolul acestuia fiind preluat de consilierul și viceprimarul Marius Isac. Liberalii au votat proiectele de pe ordinea de zi, cele cu privire la ștrand, Festivalul „Gugulan Rock” sau retragerea municipalității din cadrul Asociației „Volei Club Caransebeș”.

La final, primarul Felix Borcean a explicat de ce era necesară această ședință de îndată. „Ceea ce au semnalat consilierii PSD a fost o regie bine pusă la punct, în absența <<el lider maximo>> Florin Bogdea, <<locotenentul>> Daniel Isac venind cu o frântură de lege. Nu știu ce i-a deranjat, probabil că noi am fost 10, iar ei doar 7, adică în imposibilitatea de a respinge vreun proiect, așa cum le este foarte drag, să vină și să se joace de-a consilierii și să pună bețe în roate fiecărei hotărâri. Și ce și-au spus: haideți să facem din nou spectacol, pentru că așa ne-am obișnuit cetățenii, să fie puțin circ. Ce era atât de urgent când am convocat această ședință de îndată? Era urgent faptul că suntem într-o fază destul de avansată cu lucrările la ștrand și eu cred că dincolo de toate orgoliile și poticnelile de care cu voie sau fără voie am dat dovadă, acest ștrand trebuie deschis anul acesta. Eu cred că este o urgență în condițiile în care temperaturile de afară trec zilnic de 35 de grade și cred că cetățenii Caransebeșului au nevoie de această oază de relaxare. Erau și alte puncte pe ordinea de zi, pentru că dacă tot am convocat o ședință era firesc să intre și aceste proiecte în dezbatere, chiar dacă nu erau atât de urgente”, a precizat edilul.

Borcean s-a referit și la situația de la ștrand, întrebat fiind dacă este adevărat că a fost amendat pentru lipsa autorizației de construcție. „Este adevărat că am dat amendă. PSD a reclamat că nu am avut autorizație de construcție. Este adevărat, dar cred că în unele situații, pentru a urgenta lucrările de care cu toții avem nevoie, pentru că nu este ștrandul lui Felix Borcean sau al lui Florin Bogdea, este bine să facem astfel de lucrări. Ca să vă dau un exemplu de care poate știți, poate nu, fostul primar din Moldova Nouă, primar PSD, nu a avut niciodată nicio autorizație de construcție, lucru pe care mi l-a transmis actualul primar. Nu este un lucru lăudabil, ne-am și recunoscut vina și ne-am autotaxat, dar cred că dincolo de toate orgoliile și șicanele, cei care pierd suntem toți din Caransebeș. Dacă am face un sondaj pe stradă pe tema autorizație de construcție sau ștrand funcțional, cred că 99 la sută ar spune ștrand. Toate lucrările au fost sistate, proiectele sunt la avizare și avem promisiunea ca până la finalul acestei săptămâni să primim documentația și să putem relua lucrările. Suntem în 11 iulie, ne propusesem deschiderea în 15 iulie, din cauza poticnelilor birocratice nu putem respecta acest termen, dar sper ca până la finele lunii să reușim”, a concluzionat primarul Caransebeșului.

Sursa: http://www.caon.ro/liberalii-au-ignorat-orgoliile-psd-si-au-votat-tot/1864069

Exit mobile version