Drumul matasii a devenit Drumul discordiei

Drumul matasii a devenit Drumul discordiei

Scris de Nina Curița – CARAŞ-SEVERIN – Din spusele senatorului Marcel Vela, conducerea Consiliului Judeţean ar fi renunţat la două drumuri importante, ce puteau fi finanţate de ADR Vest.

În urma cu mai bine de un an, ADR Vest anunţa printr-un comunicat oficial din luna martie ce investiţii se vor finanţa cu prioritate până în anul 2020 în cele patru judeţe, printre acestea fiind şi două drumuri din Caraş-Severin. Unul dintre ele a generat la vremea respectiva multe patimi şi dispute, fiind tranşat abia după două şedinţe consecutive ale Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, la Timişoara şi Deva, după ce în prima sedinţă s-a opus acestui proiect fostul presedinte al CJ Timiş, Titu Bojin. Este vorba despre DJ 684 Voislova – Ruschiţa – limita de judeţ Timiş, conexiune cu judeţul Hunedoara, introdus într-un final în lista de finanţare pentru modernizare până în anul 2020 a ADR Vest.

La conferinţa de presă de la sfârşitul săptămânii trecute, organizată de senatorul liberal Marcel Vela, acesta a readus subiectul în atenţia publică, întrebând conducerea Consiliului Judeţean, prin intermediul massmedia, dacă s-a renunţat la această investiţie, de ce şi cu aprobarea cui s-a compromis accesul în autostrada A1, precizând că nu este un subiect politic, având în vedere că localitatea din Caraş- Severin care va fi cea mai apropiată comună din judeţ de A 1, la doar 18 km, este Rusca Montană, cu primar membru al PSD.

„La aniversarea de acum două săptămâni, 18 ani de ADR VEST, foşti colegi din Consiliul pentru Dezvoltare Regională m-au sesizat că judeţul Caraş-Severin a renunţat la ce avea deja aprobat în lista de proiecte cu finanţare europeană. Nici acum nu pot să cred, pentru că acesta este un drum vital pentru Banat, nu are legătură că a fost susţinut de mine şi colegi din PNL, preşedintele CJ Hunedoara, sau primarii de la Timişoara, Arad, Anina şi Glimboca, el este necesar dezvoltării judeţului prin atragerea de turişti, prin accesul rapid al investitorilor în zona alpină şi pentru crearea de noi locuri de muncă în judeţ. Dacă se confirmă, cred că este o mare eroare ca Valea Bistrei să nu aibă acces direct in autostrada A 1“,  a declarat, pentru Jurnal de Caraş- Severin, senatorul Marcel Vela.

Sursa: http://www.caon.ro/drumul-matasii-a-devenit-drumul-discordiei/1863008

Exit mobile version