Razboiul va fi continuat de avocati

Razboiul va fi continuat de avocati

Comunitatea de Avere din Caransebeş a pus ochii pe una din cele mai mari grădiniţe din municipiu.

Este vorba de Grădiniţa PP2, situată în chiar centrul Caransebeşului, imobil aflat în proprietatea Primăriei. Deşi a pierdut toate litigiile în instanţă pentru această clădire, conducerea Comunităţii de Avere a dat din nou în judecată municipalitatea, astfel că legislativul local a aprobat angajarea unei firme de avocatură care să reprezinte interesele Caransebeşului în această dispută imobiliaro-juridică.

Potrivit primarului Marcel Vela, Comunitatea de Avere nu a înţeles că grădiniţa, care face parte din patrimoniul municipiului, este de interes public şi nu poate fi folosită pentru anumite scopuri personale ale unor persoane din conducerea acestei forme asociative.

Comunitatea de Avere, din păcate, ţine cu tot dinadinsul, deşi nu are niciun drept, de acest imobil. Decizia prin care i-a fost retrocedată clădirea Grădiniţei de pe strada Episcopiei, a fost anulată de PrefecturaCaraş-Severin încă din perioada mandatului 2000-2004, iar, în baza unei sentinţe judecătoreşti, Primăria Caransebeş este proprietara acestei clădiri. Cu toate acestea, Comunitatea de Avere doreşte acest imobil pentru a fi închiriat sau concesionat într-un mod discutabil, pe o perioadă de 50 de ani, către rude ale unor persoane din conducerea acesteia“, a precizat edilul-şef.

Vela şi-a exprimat speranţa că Grădiniţa unde învaţă acum zeci de copii va rămâne în patrimoniul public al municipiului şi pentru generaţiile viitoare.

Lidia Almăjanu

Exit mobile version