Viitorul suna bine la Caransebes

Viitorul suna bine la Caransebes

Scris de Sorin Rogoz – CARANSEBEȘ – „Viitorul” Caransebeş, echipă înfiinţată la sfârşitul anului trecut, după dezafilierea vechii formaţii care a activat în Liga a II-a, a avut marţi, 26 iulie, primul antrenament, pe stadionul din cartierul Balta Sărată.

Au fost prezenți un număr de 23 de jucători, printre aceştia regăsindu-se şi câteva nume cunoscute, printre care Cosmin Negoescu, Cristian Suru, Cristian Birăescu, Daniel Şandru, Laurenţiu Vătafu, Nicuşor Imbre, precum şi veteranul Bebe Feneş, care este accidentat deocamdată. De la primul antrenament, condus de „principalul” Dan Doran, secondat de Petru Bona, au lipsit, din motive obiective, trei sportivi, care însă vor completa, în cel mai scurt timp, lotul noii echipe.

„Ceea ce a început în timpul mandatului domnlui Marcel Vela continuă, iată, acum, când primar este Felix Borcean. Am demarat activitatea la club cu trei grupe de copii, iar din această vară avem şi o echipă de Liga a IV-a. În acest început de pregătire, mă bazez pe un lot de aproximativ 28 de jucători. În afară de cei care au mai evoluat, fie în Liga a II-a, fie în urmă cu doi sau trei ani sub culorile oraşului, mai sunt câţiva sportivi tineri, din localităţile învecinate – de la Prisaca sau de la«Foresta» Armeniş, şi, în plus, e Bebe Feneş, pe experienţa căruia mă bazez”, a declarat tehnicianul Dan Doran.

Acesta a mai spus că, în momentul de faţă, conducerea„Viitorului” trebuie să adune tot ce este mai bun înCaransebeş, tocmai pentru a putea să demonstreze că aceşti jucători din municipiu şi cei din localităţile apropiate pot face faţă cu brio Ligii a IV-a, fiind posibil ca, pe parcurs, echipa să promoveze în Liga a III-a.  „Şi aş dori să mai precizez că jucătorii nu au venit la echipă pentru cine ştie ce recompense materiale. Vreau să se ştie că aici, la Caransebeş, se joacă fotbal din plăcere”, a mai adăugat Dan Doran.

„Am reuşit să adunăm la echipă un lot de jucători valoroşi, cu care sperăm să facem o figură cât mai frumoasă în noul sezon al Ligii a IV-a. Nu ne-am propus obiective pe termen lung, intenţia noastră a fost aceea de a promova jucători tineri, din propria pepinieră, cu un nucleu de jucători cu experienţă, care-i pot ajuta să crească pe copiii care vin din spate”, a spus şi directorul sportiv Gabi Ţurcaş, prezent în tribună, alături de preşedintele clubului, Andrei Ungur.

Chiar dacă la baza sportivă din Balta Sărată mai sunt unele lucruri de pus la punct, gazonul se prezintă, totuşi, în stare foarte bună, acesta fiind locul unde „Viitorul” îşi va desfăşura antrenamentele, meciurile oficiale urmând să fie găzduite de Stadionul Municipal din Parcul Teiuş. Sâmbătă, 30 iulie, de la ora 10, pe arena din Balta Sărată se va desfăşura un joc-şcoală, pentru evaluarea şi selectarea sportivilor, Dan Doran exprimându-şi intenţia de a merge pe un lot de 22 de jucători de câmp şi doi portari.

Sursa: http://www.caon.ro/viitorul-suna-bine-la-caransebes/1670184

 

Exit mobile version