Social-democratie, dar pana la bani!

Social-democratie, dar pana la bani!

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Asta spun consilierii locali PSD din Caransebeș, referindu-se la problema gratuității transportului în comun în municipiul de pe Timiș și Sebeș.

La un proiect inițiat de primarul Felix Borcean, de modificare a HCL privind facilitățile acordate la transportul în comun, consilierul PSD Gavrilă Ardelean s-a declarat nemulțumit de subvenționarea călătoriilor cu autobuzul în Caransebeș.„Facilitate nu înseamnă același lucru cu gratuitate. Uitați-vă la ăia la Reșița cum fac transport în comun, plătește toată lumea”, a spus alesul social-democrat.

Sesizând contradicția dintre „porumbelul” scăpat de Ardeleanși doctrina PSD, liderul de grup, Florin Bogdea, a încercat să dreagă situația: „Din punctul de vedere al celorlalți consilieri PSD, nu al dlui Ardelean, noi fiind social-democrați, cu orice facilitate pentru oameni vom fi de acord, dar trebuie să vă gândiți și cât va rezista Transal Urbis așa. Dacă putem să subvenționăm e foarte bine, dar să putem”.

În cele din urmă, modificarea propusă de edil, care prevedea ca și persoanele cu venitul pe membru de familie mai mic decât salariul minim, cele fără venit sau asistații social să beneficieze de gratuitate la călătoria cu autobuzul, a fost aprobată, doar social-democratul Gavrilă Ardelean abținându-se la vot.

Sursa: http://www.caon.ro/social-democratie-dar-pana-la-bani/2039586