Un pas mare pentru Muntele Mic

Un pas mare pentru Muntele Mic

REŞIŢA – Joi, Consiliul Judeţean Caraş-Severin s-a asociat cu firma lui Romeo Dunca în vederea continuării investiţiilor pe care acesta le derulează pe Muntele Mic

După ani de zile de zbateri, dezbateri, dezamăgiri, omul de afaceri timişorean Romeo Dunca a fost sprijinit joi de administraţia judeţeană pentru derularea unei investiţii de 4,3 milioane de euro.

Mai exact, Consiliul Judeţean a aprobat în şedinţa ordinară de joi contractul de asociere în participaţie între CJ şi SC Nordica Turism, având ca obiect dezvoltarea activităţii de turism în zona Muntele Mic. Investitorul a cerut sprjinul administraţiei judeţene în vederea realizării racordului electric până în vârful muntelui şi până la staţia de plecare a telescaunului, precum şi la efectuarea operaţiunilor de deszăpezire şi întreţinere a drumului de acces spre munte pe perioada iernii.

Investiţia lui Romeo Dunca presupune montarea unei instalaţii de transport pe cablu CDL 6 în zona Muntele Mic, Vâlsanu, a unei instalaţii de zăpadă artificială şi a uneia de iluminat nocturn pe pârtie. Cele 4,3 milioane de euro necesare pentru aceste lucrări provin integral de la Romeo DuncaÎn ceea ce priveşte Consiliul Judeţean, acesta va suporta costurile racordului electric şi ale combustibilului necesar amenajării unei parcări de 250 de autoturisme, costuri ce se ridică la 98.000 de euro fără TVA. Contractul de asociere s-a încheiat pentru o perioadă de 10 ani.

„Din acest contract de asociere, judeţul are de câştigat. Sprijinim o iniţiativă privată ce dezvoltă turismul în zonaMuntele Mic. Astfel de iniţiative merită susţinute“, a precizat preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde.

Prezent la şedinţa de joi a Consiliului Judeţean, Romeo Duncaa mulţumit autorităţilor judeţene pentru sprijin, spunând că „după ani de zile de demersuri, un prim pas a fost făcut. Este un semn bun şi sper să vedem realizat cât mai curând acest vis al meu privind dezvoltarea Muntelui Mic“.

Consilierii judeţeni ai PSD au votat împotriva contractului de asociere între Consiliul Judeţean şi firma omului de afaceri timişorean, iar cei ai UNPR s-au abţinut de la vot.

Nina Curiţa

Sursa: http://www.caon.ro/