Banatul caransebes a ramas fara coordonator

Banatul caransebes a ramas fara coordonator

CARANSEBEŞ – Volei Club Banatul Caransebeș va trebui să se descurce şase săptămâni fără coordonatorul Ionuț Teleleu. Acesta a suferit o accidentare urâtă în primul set al meciului de Cupă de la Zalău, după ce un jucător al gazdelor a aterizat pe glezna ridicătorului bănățean, provocându-i o fisură de maleolă.

În aceste condiții, antrenorul Dimitar Pangarov se va baza pentru postul de coordonator, pe lângă experimentatul Laurențiu Vânătoru, și pe juniorii Alex Trica și Sergiu Diaconescu, ambii cu o evoluție foarte bună în meciul de la Zalău. Banatul dispută sâmbătă primul meci din returul campionatului, în fața unui adversar pe care l-au întânit deja de trei ori în meciuri oficiale, în ultimele patru luni, Phoenix Șimleu Silvaniei.

Ardelenii conduc cu 2-1 însă gugulanii țintesc toate cele 3 puncte în meciul de sâmbătă. Pe lângă absența lui Teleleu, incertă este și prezența în teren a centrului Fabian Birău, aflat încă în recuperare după o accidentare la cot. Noul tehnician al Caransebeșului se va putea baza însă pe ultimele două achiziții, internaționalul muntenegrean Milos Simovic și fostul căpitan al Universității Timișoara, Sorin Schiesz. Meciul se va juca sâmbătă, de la ora 18, în sala „Ioan Kunst Ghermănescu” din Lugoj.

Sursa: http://www.caon.ro/banatul-caransebes-a-ramas-fara-coordonator/1495448