De 1 mai, la strand

De 1 mai, la strand

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Dacă și vremea va permite, spune primarul Caransebeșului, Felix Borcean, potrivit căruia baza de agrement din Parcul Teiuș va fi pregătită să-i primească pe cei care vor să profite de minivacanța de 1 mai.

Chiar dacă anul acesta nu vor continua lucrările de modernizare, din cauza bugetului mic, ștrandul va fi pregătit încă de la 1 mai să ofere clipe de relaxare amatorilor de soare, înot și jocuri. „La ștrand nu o să mai începem alte lucrări anul acesta, nu vom mai face nimic deosbit, în afară de vopsirea bazinelor, pentru că nu ne permitem, din bugetul pe care îl avem, să instalăm acele filtre. O să lăsăm pe anul viitor, pentru că oricum nu putem să canalizăm toate resursele financiare pe ștrand și să lăsăm restul orașului. Cred că ștrandul, în momentul de față, arată suficient de bine pentru anul acesta, este bine amenajat. Evident, dacă și condițiile de vreme vor ține cu noi, va fi deschis la 1 mai, așa se deschidea și în trecut. După cum am văzut că evoluează prognozele, s-ar putea să-l deschidem în 1 mai”, a precizat primarul Caransebeșului.

Borcean a avut și un mesaj pentru cârcotașii care vor fi nemulțumiți că modernizările nu continuă în acest an: „.Sunt convins că vor exista tot timpul voci, e mai puțin important, nu trebuie să plecăm urechea la orice voce, important e să ne vedem de treabă cu toții și să finalizăm lucrările ce ni le-am propus. Dacă tot ne îndoim și ascultăm de fiecare voce, n-o să putem niciodată mulțumi pe toată lumea”.

Sursa: http://www.caon.ro/de-1-mai-la-strand/2027243