Elvetienii au tentacule benefice

Elvetienii au tentacule benefice

Municipalitatea din Caransebeş şi firma Globernica semnează în 15 februarie contractul unei investiţii majore.

O delegaţie Globernica, în fruntea căreia s-a aflat patronul Tillman Butz, din care au făcut parte şi ingineri proiectanţi, a definitivat cu oficialii locali toate amănuntele ce ţin de organizarea şi demararea noii investiţii a fabricii de peleţi din Caransebeş.

„S-a ajuns la un numitor comun, s-a negociat contractul, draft-ul a fost preluat de către partenerii elveţieni, va fi analizat în board-ul din Elveţiaşi în 15 februarie vom semna contractul de vânzare-cumpărare pentru cele 12,5 hectare de teren destinate acestei investiţii. Totodată, conducerea Globernica a purtat discuţii cu reprezentanţii portului din Drobeta Turnu-Severin, unde se va face un depozit mare pentru transportul fluvial al peleţilor. În acelaşi timp, s-a discutat cu conducerea CFR Timişoara pentru realizarea unei căi ferate auxiliare din magistrala Caransebeş – Oţelu Roşu, care va merge în incinta acestei fabrici pentru a putea încărca direct în vagoane peleţii produşi înCaransebeş“, a precizat primarul Marcel Vela la finalul discuţiilor.

Potrivit edilului şef, investiţia este serioasă, va realiza multe locuri de muncă şi reprezintă un semnal extrem de pozitiv pentru alţi oameni de afaceri „că în Caransebeş pot găsi facilităţi pentru investiţii şi, în acelaţi timp, o administraţie locală deschisă pentru susţinerea investitorilor români şi străini“.

Lidia Almăjanu