Record de înscriși la Aeroclubul Caransebeș

Record de înscriși la Aeroclubul Caransebeș

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – În weekend a avut loc deschiderea oficială a noului an de zbor la aeroclubul caransebeșean, care a înregistrat în 2019 cele mai multe înscrieri din cei 11 ani de funcționare.

Nu mai puțin de 36 de tineri, elevi de liceu și studenți cu vârste între 16 și 22 de ani, s-au înscris la acest început de an la cursul „Învață să zbori”, organizat de Aeroclubul Caransebeș. Mulți dintre tinerii înscriși sunt de pe Valea Bistrei și au optat pentru cursurile gratuite de la aeroclub în urma sfaturilor primite de la fostul viceprimar al comunei Băuțar, Daniel Bârsilă, și el un împătimit al zborului.

„Anul acesta avem o cifră record de înscriși, 36, s-au înscris multe fete, spre deosebire de anii trecuți. Sper ca la anul pe vremea asta să ne vedem în aceeași formație și cât mai mulți dintre voi să primească brevetul de zbor”, le-a transmis tinerilor comandantul Aeroclubului, Cristian Iorgov, unul dintre cei mai renumiți piloți de acrobație din țară. De altfel, Iorgov a și înmânat patru brevete de licență pentru zbor pe avion ultraușor (ULM) unor cursanți din promoția 2018. Pentru tineri urmează acum două luni de pregătire teoretică, vizita medicală, un examen de evaluare a cunoștințelor teoretice, după care vor începe zborurile-școală.

Și încă o veste bună pentru Aeroclubul Caransebeș: în acest an, cu sprijinul Aeroportul SA, va fi amenajată o pistă înierbată care va fi de folos atât pentru zborurile cu avionul de antrenament, cât și pentru planorism.

Sursa: http://www.caon.ro/record-de-inscrisi-la-aeroclubul-caransebes/2194906