Reputatul istoric Liviu Groza trece prin momente delicate

Reputatul istoric Liviu Groza trece prin momente delicate

Scris de Răzvan Mihalcea CARANSEBEŞ –  Sănătatea i-a jucat o festă în această dimineață când nea Liviu, așa cum îl știu apropiații, s-a simțit rău, frecvența cardiacă nefiind așa cum ar trebui.

La ora 7 și 40 de minute, istoricul a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, unde medicii i-au stabilit diagnosticul fibrilație atrială cu alură ventriculară lentă, triplu bypass aortocoronarian. A fost stabilizat și trimis apoi, în jurul prânzului, la Centrul de Cardiologie de la Timișoara, cu un elicopter SMURD.

Chiar și suferind, Liviu Groza, 83 de ani, a găsit puterea să glumească înainte de a fi urcat în elicopter, spunându-le medicilor timișoreni: Nu mi-e frică de elicopter, am zburat 52 de ore cu elicopterul. Gata, mi-a trecut, nu mai am nimic, pot să plec la nuntă”.

smurd

Primarul Marcel Vela, unul din prietenii venerabilului istoric, a discutat cu acesta înainte de a fi transportat pe calea aerului la Timișoara. Având probleme cu frecvența cardiacă și stimulatorul care i-a fost implantat acum câțiva ani, a fost nevoie de o deplasare rapidă la Clinica de Cardiologie, motiv pentru care s-a apelat la un elicopter SMURD. Am vorbit cu nea Liviu, este destul de optimist că la anul vom face cele două mari expoziții cu prilejul comemorării a 100 de ani de la moartea generalului Dragalina. Cred că domnul colonel Liviu Groza se va face bine, probabil va primi un nou stimulator cardiac și va veni sănătos acasă, pentru că încă mai avem multe lucruri frumoase de făcut în Caransebeș”, a spus și primarul Marcel Vela.

Istoricul Liviu Groza declara în urmă cu doar câteva zile, parcă presimțind momentul delicat de astăzi, că va continua să prezinte istoria acestor locuri atâta timp cât inima-i va permite. Jurnal de Caraș-Severin îi urează însănătoșire grabnică și la cât mai multe expoziții și volume scrise!

Sursa: http://www.caon.ro/reputatul-istoric-liviu-groza-trece-prin-momente-delicate/1586388