După atâtea ploi, la Caransebeș vine și dezinsecția

La finalul ședinței Consiliului Local, liberalul Filip Strejariu l-a întrebat pe primarul Felix Borcean dacă în această vară municipalitatea are în plan vreo acțiune de dezinsecție: „Aș vrea să întreb Primăria dacă are prevăzut ceva în această vară pentru dezinsecție, în condițiile sezonului ploios, ale băltirii din jurul orașului, poziția geografică între cele două ape”.

Iar edilul l-a lămurit imediat, spunând că dezinsecția din această vară va fi doar terestră și va fi făcută în regie proprie, prin operatorul de salubritate Transal, sprijinit de Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare. Sunt vizate zonele de blocuri, zonele verzi sau parcurile din Caransebeș.

„Dezinsecția e o chestiune pe care deja am discutat-o încă din perioada stării de urgență. Cred că în momentul când am achiziționat acele atomizoare, m-am gândit că e o operațiune pe care o putem face în regie proprie. Inițial, m-am gândit că angajații SPIR, așa cum au făcut dezinfectarea orașului, ar putea să facă și dezinsecția. E adevărat, nu sunt autorizați pe această activitate, însă avem în subordinea Consiliului Local societatea Transal care este autorizată și căreia putem să-i oferim sprijinul celor de la SPIR să facă această operațiune, cu dotările pe care le-am achiziționat în perioada stării de urgență. Ar putea să înceapă oricând, doar trebuie să facă cei de la Transal o ofertă și să se apuce de lucru, cred că e o operațiune mult mai eficientă decât să o facem cu altă firmă și în maniera în care s-a făcut și anul trecut, e adevărat, destul de târziu și cu efecte puțin vizibile”, a precizat Borcean, răspuns care i-a mulțumit pe consilierii locali.

Rămâne de văzut dacă și caransebeșenii vor fi mulțumiți de dezinsecție…\

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/dupa-atatea-ploi-la-caransebes-vine-si-dezinsectia/2375785/

[the_ad id=”8461″]