Get Adobe Flash player

Start spre o eleganta arhitecturala europeana

Scris de Răzvan Mihalcea – CARANSEBEŞ – Venirea primăverii a dus şi la demararea lucrărilor de modernizare a zonei centrale din Caransebeș.

După ce anul trecut s-a lucrat intens în zona străzilor Racovița, Moise Groza și a noului centru de informare turistică, acum a venit rândul străzii Cazărmii, unde au fost montate dale și s-au amenajat noi locuri de parcare, toate fondurile necesare fiind alocate de la bugetul local. Urmează, după obținerea unor avize de la Ministerul Culturii, să se amenajeze întreaga zonă din jurul Parcului Dragalina.

„În aceste zile se lucrează la amenajarea străzii Cazărmii până spre intersecția cu Nicolae Bălcescu. Urmează ca în perspectivă, în funcție și de un aviz pe care îl așteptăm de la comisia Ministerului Culturii vizavi de unele detalii tehnice incluse în aceste lucrări de construire și amenajare a Centrului Civic, să se finalizeze și amenajarea de la Piața Dragalina, dinspre fosta stradă Mihai Viteazu, către Casa de Cultură, astfel încât tot centrul să fie amenajat elegant, arhitectural european, de la Catedrală până la Muzeu, pentru a fi folosit de către caransebeșeni și turiști ca o zonă de promenadă”, a precizat primarul Marcel Vela.

O veste bună a venit și pentru toți conducătorii auto care în aceste zile nu pot circula pe strada Tudor Vladimirescu, închisă de ceva vreme. Conducerea societății Hidroconstrucția Caransebeș a dat asigurări municipalității că până în jurul datei de 15 martie va finaliza lucrările în acea zonă, iar tronsonul va fi redat circulației rutiere.

Sursa: http://www.caon.ro/start-spre-o-eleganta-arhitecturala-europeana/1622461

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*