Un secol strabatut prin educatie, destine si vise implinite

Un secol strabatut prin educatie, destine si vise implinite

Scris de Mircea Lepădatu – CARANSEBEŞ – Zeci de generații s-au reunit joi, în vechea cetate a românismului din capitala spirituală și culturală a Banatului, pentru a marca 100 de ani de la înființarea actualului Colegiu Național „Traian Doda”.

Un liceu pe care generalul Traian Doda l-a „gândit încă din timpul vieții sale și pentru care românii au strâns bani încă din 1895”, așa cum preciza una din legendele vii ale unității de învățământ, venerabila profesoară Maria Aron. Manifestările au debutat la monumentul ridicat în memoria elevilor de la „Traian Doda” care au murit în Primul Război Mondial, unde conducerea colegiului a depus o coroană de flori. După slujba religioasă, directorul Felix Borceanu și primarul Marcel Vela au dezvelit placa memorială care marchează centenarul uneia dintre cele mai reperezentative unități de învățământ din Banat. În aplauzele actualilor elevi, fostele cadre didactice și oficialitățile locale și județene s-au îndreptat apoi către sala de sport, unde au fost întâmpinați cu „Gaudeamus igitur” și imnul liceului.

„În 1914 era gata acest edificiu care în timp a devenit unul din pilonii educației din Banat. Astăzi, la 100 de ani de existență, clădirea a întinerit, și-a recăpătat strălucirea de odinioară cu ajutorul administrației locale. Titulatura de colegiu reprezintă un fapt onorant, binemeritat, pentru care au trudit generații întregi de elevi și profesori”, a precizat directorul Felix Borceanu. Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Lucian, a remarcat faptul că două mari personalități bisericești au avut o strânsă legătură cu Traian Doda.

„Ne bucurăm că cinstim ctitorii și dascălii acestui edificiu de cultură și educație din cetatea Caransebeșului. Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, rămâne pentru eternitate unul din cei mai străluciți absolvenți ai acestui colegiu național. Mai mult, la inaugurarea liceului, în 1914, cel ce avea să devină primul patriarh al României, episcopul Elie Miron Cristea, a participat la inaugurarea și binecuvântarea acestui liceu”, a spus și episcopul Caransebeșului, PSS Lucian. Primarul Marcel Vela, fost absolvent de Traian Doda, a vorbit cu emoție de liceul unde s-a format. „La acest liceu am visat împreună cu ochii deschiși și am învățat cum să ne transformăm visele în realitate. Dascălii de aici și-au învățat elevii cum să-și picteze visele, cum să-și șlefuiască singuri destinul și cum să sculpteze în viață speranțe de mai bine, de credință, de dragoste și iubire. Așa au reușit timp de 100 de ani să formeze caractere și să construiască lideri, să ne facă să credem în șansa Caransebeșului, în spiritul Banatului și în viitorul României”, a afirmat edilul-șef al municipiului.

Alte și alte amintiri și momente din istoria liceului au fost evocate de foștii directori Ioan Răzvan, Nicolae Borceanu, Gheorghe Hogea, Florin Ciocan, Nicu Poșircă, Jeni Mocanu, în aplauzele celor prezenți, majoritatea foști sau actuali absolvenți de Traian Doda, printre aceștia regăsindu-i și pe prefectul Silviu Hurduzeu sau deputatul Dan Tocuț. Istoria liceului în cei 100 de ani de existență a fost expusă apoi publicului prin intermediul unui material video, realizat cu fotografii și mărturii scrise care încep încă din 1914. Seara a fost dedicată elevilor, care au pus în scenă la Casa de Cultură „Gaițele” de Alexandru Kirițescu. Iar manifestările dedicate centenarului vor continua și vineri, unde pe aceeași scenă, elevii de la Traian Doda au pregătit mai multe momente artistice dedicate celor 100 de ani de existență ai prestigioasei citadele de educație din Caransebeș.

Sursa: http://www.caon.ro/un-secol-strabatut-prin-educatie-destine-si-vise-implinite/1484671