Si totusi exista sperante pentru Aeroportul Caransebes

Si totusi exista sperante pentru Aeroportul Caransebes

Scris de Nina Curița – CARANSEBEŞ – După o vreme în care cărăşenii au şi uitat că au aeroport, un investitor vrea să dea aripi acestui obiectiv.

În ultima vreme s-a tot zvonit că o firmă vrea să realizeze lucruri importante pe aeroportul din Caransebeş, însă nimeni nu a confirmat oficial o astfel de informaţie. Neoficial, am aflat însă că informaţia este într-adevăr una reală, iar firma în spatele căreia sunt moştenitorii lui Max Auschnitt vor să facă acolo ceva inedit. În primul rând, un liceu privat de aviaţie militară, în cadrul căruia să pregătească tehnicieni, mecanici şi electricieni pentru toate tipurile de avioane private din lume. Prima clasă ar trebui să debuteze chiar în toamna acestui an, urmând ca proiectul să se extindă anul viitor. Elevii vor avea regim închis şi sever, iar la finalul studiilor vor primi şi un atestat din partea unei autorităţi aeronautice. Viitorii tehnicieni de aviaţie vor fi pregătiţi de foste cadre militare de aviație, mai ales că la Caransebeș a funcționat ani de zile un regiment de elicoptere.

Al doilea obiectiv ce ar urma să fie realizat acolo ar fi un schrott de avioane, aici urmând să se dezmembreze piese de la cele care nu vor mai zbura pentru cele funcţionale. De asemenea, se va investi într-un centru de cargo şi charter pentru mărfuri, nu pentru pasageri, având în vedere că în apropiere se află Aeroportul din Timişoara. Deşi s-a spus că ar fi ceva impedimente ale investiţiei, în sensul că aeroportul aparţine unui privat, se pare că nu există nicio greutate şi asta pentru că viitorul investitor a cumpărat deja acţiunile firmei care deţine obiectivul. Aşadar, să sperăm că în viitorul apropiat vom vedea la Caransebeş, atât liceul, care probabil va fi numit după numele lui Max Auschnitt, cât şi alte investiţii importante.

Firma care vrea să dea aripi Aeroportului din Caransebeş a lansat în 2012, la Lugoj, și un proiect de afaceri în valoare de 15 milioane de euro, constând într-un complex de parcări, moteluri și restaurante pentru șoferii care tranzitează zona Banatului.

Sursa: http://www.caon.ro/si-totusi-exista-sperante-pentru-aeroportul-caransebes/2045113